Mbappe va fi prezent la El Clasico din Supercupă! Xabi Alonso a confirmat: "Are șanse să joace"
Publicat 09/01/2026 la 09:40 GMT+2
Kylian Mbappe va face deplasarea spre Arabia Saudită în următoarele ore! Golgheterul lui Real Madrid s-a refăcut după accidentarea la genunchi și va fi apt pentru finala împotriva Barcelonei. Antrenorul Xabi Alonso a anunțat că francezul "are șanse să joace" în ultimul act de duminică.
Kylian Mbappe
Credit imagine: Getty Images
Real Madrid a învins-o pe rivala Atletico în semifinala Supercupei Spaniei. Super-reușita lui Federico Valverde și golul lui Rodrygo au dus-o pe Real în a 5-a finală consecutivă și a 4-a la rând împotriva marii rivale, FC Barcelona.
Madrilenii vor să se revanșeze pentru meciul pierdut anul trecut. Barcelona s-a impus categoric în primul El Clasico din 2025, cu 5-2. Catalanii conduceau cu 5-1 încă din minutul 48, iar cartonașul roșu încasat de Szczesny a oprit avântul echipei lui Flick.
Cele două formații se întâlnesc duminică, fiind într-o situație asemănătoare cu cea de anul trecut. Barcelona este lider în La Liga, cu 4 puncte în fața Realului și vine în această finală în urma unei corecții pe care i-a aplicat-o lui Athletic Bilbao, 5-0 în cealaltă semifinală.
Mbappe revine în El Clasico
La rândul ei, Realul are un moral excelent după primele două victorii din 2026. Aceștia au învins-o pe Betis cu 5-1 și pe Atletico Madrid cu 2-1. Trupa lui Xabi Alonso a reușit aceste rezultate fără cel mai important jucător din lot, Kylian Mbappe.
Francezul a fost accidentat de la începutul anului, iar acesta nu a făcut deplasarea în Arabia Saudită alături de echipă, rămânând la Madrid pentru a se recupera. La finalul meciului, Xabi Alonso a confirmat faptul că Mbappe va ajunge în următoarele ore în cantonamentul Realului și că va putea juca în El Clasico: "Este mult mai bine. S-a antrenat și se simte excelent. Șansele sale de a juca sunt la fel de mari ca ale oricui din lot. Va ajunge în Arabia Saudită în următoarele 24 de ore", a spus Alonso, citat de Mundo Deportivo.
Mbappe a fost înlocuit de Gonzalo Garcia în primele două meciuri din 2026, iar tânărul atacant al Realului a avut parte de meciul carierei împotriva lui Betis, marcând un hattrick. Rămâne de văzut în ce stare fizică se va afla Mbappe la ora meciului cu Barcelona și câte minute va putea bifa împotriva catalanilor.
Două interviuri excepționale pe canalele Eurosport în weekend-ul următor. Arne Slot ne povestește cum a trăit primul sezon la Liverpool, sâmbătă de la ora 18.55 pe Eurosport 1. Mikel Arteta are ambiții uriașe și ne spune cum a readus-o pe Arsenal în lupta pentru primul loc din Premier League duminică de la ora 18.30 pe Eurosport 2. Interviurile realizate de legendarul Ally McCoist vor fi disponibile și pe HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
FC Barcelona
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4014.png)
3
2
Real Madrid
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4103.png)
Promo
Promo