Perez i-a decis viitorul lui Xabi Alonso după eșecul din Supercupă! Ce a hotărât președintele lui Real Madrid
Real Madrid a fost învinsă aseară, pentru al doilea an consecutiv, în finala Supercupa Spaniei, după ce a cedat cu scorul de 3-2 în fața rivalei Barcelona. După meci, președintele "galacticilor", Florentino Perez, le-a comunicat apropiaților săi decizia luată în privința lui Xabi Alonso, despre a cărui despărțire de echipa blanco s-a vorbit mult în ultimele luni.
Alan Shearer: "Școala a fost pe primul loc, dar fotbalul a fost dragostea"
Sursa video: Eurosport
Barcelona a devenit aseară supercampioana Spaniei pentru a doua oară la rând. Catalanii au învins-o pe Real Madrid în marea finală disputată în Arabia Saudită, cu scorul de 3-2, la finalul unui El Clasico cu multe răsturnări de situație.
Raphinha, cu o dublă, și Robert Lewandowski au fost marcatorii echipei blaugrana, în timp ce pentru "galactici" au înscris, în prelungirile primei reprize, Vinicius și Gonzalo Garcia.
La finalul partidei, jurnaliștii spanioli au anunțat că președintele lui Real Madrid, Florentino Perez, i-ar fi decis viitorul antrenorului Xabi Alonso, hotărând ca acesta să continue pe banca madrilenilor, cel puțin până la finalul acestui sezon.
Conform lui Jose Felix Diaz de la As.com, conducerea clubului blanco este de părere că echipa s-a îmbunătățit deja sub comanda lui Xabi, concentrându-se acum pe găsirea unor soluții pentru ca rezultatele obținute să fie cele dorite.
Prioritatea șefilor lui Real Madrid este, în acest moment, îmbunătățirea formei fizice a jucătorilor și scăderea numărului de accidentări din lot, astfel încât staff-ul tehnic să-i aibă pe cei mai buni fotbaliști la dispoziție în fiecare meci.
Xabi Alonso, concentrat pe ce are de făcut la Real Madrid
La conferința de presă de la finalul partidei cu Barcelona, Xabi Alonso a dat de înțeles că este motivat să facă tot posibilul pentru a îmbunătăți și mai mult jocul echipei sale, dorindu-și să-i conducă pe "galactici" către un trofeu.
"Nu suntem fericiți cu acest rezultat, dar avem un sezon lung în fața noastră și deja ne gândim la meciurile următoare", a spus antrenorul de 44 de ani, care a insistat că Supercupa era cel mai puțin important trofeu pe care Real Madrid s-a luptat în această stagiune.
Pentru echipa blanco urmează miercuri seară, de la ora 22:00, duelul din deplasare cu Albacete, meci contând pentru optimile Cupei Spaniei. Ulterior, în weekend, "galacticii" vor primi vizita celor de la Levante în La Liga.
Cel mai bun marcator din istoria Premier League, Alan Shearer își spune povestea senzațională sâmbătă de la ora 18.30 pe Eurosport 1. Interviurile realizate de legendarul Ally McCoist cu Shearer, Arteta, Slot și Sir Alex Ferguson vor fi disponibile și pe HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
FC Barcelona
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4014.png)
3
2
Real Madrid
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4103.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)