Lucrările sunt aproape gata. S-a început montarea gazonului, au fost testate și instalațiile de nocturnă și sonorizare iar recent Ionuț Stroe, ministrul Tineretului și Sportului, a declarat că arena va fi gata în totalitate peste o lună. Cu toate acestea, data primului meci este una îndepărtată.

Primul meci pe Ghencea, abia în 2021

Conform ziarului ”Observatorul Militar”, instituția de presă a MApN, preluat de Gazeta Sporturilor, primele partide din Ghencea se vor desfășura tocmai în aprilie 2021. Mai exact, primul meci s-ar putea disputa pe 9 aprilie 2021, aceeași dată la care a fost inaugurat vechiul Ghencea, în 1974.
Cupa Mondială FIFA
Motivul pentru care fotbaliștii danezi nu vor fi însoțiți de familii în Qatar la Campionatul Mondial
ACUM 2 ORE
Având în vedere că primul meci va avea loc tocmai în 2021, există speranța ca acea partidă să se dispute cu spectatori, care să aibă acces măcar parțial. Observatorul Militar notează și că ”debutul echipei de fotbal militare în Cupa României și Liga a III-a în acest sezon se va produce pe terenul 5 din Complexul Ghencea, și el recent modernizat”.

Stadionul Steaua

Capacitate: 31.254 de locuri
Cost: 64.500.000 euro
Suprafața de joc: 105 metri lungime, 68 metri lățime; gazon natural ranforsat sintetic, cu încălzire, degivrare, drenaj și sistem de irigație
Restaurant, spații de cazare, muzeul Clubului Sportiv al Armatei, spații VIP, magazine, vestiare, spații tehnice și birouri, sală de forță, zonă de presă
suprafața construită este de 82.000 mp, de la 70.000 mp; spații de antrenament pentru alte sporturi.
UEFA Europa Conference League
Costel Gâlcă a prefațat jocul FCSB-ului cu Silkeborg. Câte bilete și-au luat fanii români
ACUM 3 ORE
Premier League
Darwin Nunez, ce gafă! "Nu înţeleg nimic din ce spune Klopp"
ACUM 3 ORE