Cei 5 fotbaliști au fost prezenți la derby-ul cu Partizan, din semifinalele Cupe Serbiei, la care au participat aproximativ 20.000 de spectatori. Suporterii au creat o atmosferă impresionantă, fără să respecte însă distanțarea socială și fără să poarte măști de protecție.
Potrivit comunicatului oficial emis de proaspăta campioană a Serbiei, jucătorii infectați se simt bine, dar vor rămâne în izolare. Dintre aceștia, 4 prezintă simptome specifice Covid-19, în timp ce altul este asimptomatic.

5 jucători de la Steaua Roșie Belgrad, testați pozitiv cu Covid-19

Fotbal
Rezumatul derby-ului Man United - Arsenal! Ronaldo a fost din nou decisiv pentru "Diavoli"
ACUM 5 ORE
Numai unul dintre cei 5 jucători infectați a fost prezent la ultimul meci al celor de la Steaua Roșie, împotriva lui Proleter, la finalul căruia formația din Belgrad a sărbătorit titlul de campioană. Este vorba despre Branko Jovicic. Steaua Roșie Belgrad a câștigat al 3-lea titlu consecutiv în Serbia, cu un avans de 14 puncte față de locul secund, ocupat de marea rivală Partizan.
La doar două săptămâni după anunțul autorităților din Muntenegru că au scăpat de coronavirus au fost confirmate 9 noi cazuri de infectare. Autoritățile sunt de părere că meciul dintre Partizan Belgrad și Steaua Roșie Belgrad reprezintă motivul pentru care pandemia a revenit în Muntenegru.
7 suporteri din Muntenegru care s-au deplasat în Serbia pentru a asista la meciul dintre Partizan Belgrad şi Steaua Roşie Belgrad au fost depistaţi pozitiv cu Covid-19: "Este clar că deplasarea cetăţenilor noştri la derby-ul jucat la Belgrad a provocat această situaţie", a declarat Jevto Erakovic, directorul Centrului clinic de la Podgorica, care a subliniat că se aşteaptă la "un număr mai ridicat de cazuri în următoarele zile".
Meciul din 10 iunie, contând pentru semifinalele Cupei Serbiei, s-a desfăşurat în faţa a 20.000 de spectatori, iar imaginile din tribune au făcut înconjorul lumii. Pe data de 2 iunie, autorităţile din Muntenegru anunţaseră că epidemia de coronavirus nu mai există în această ţară, după ce din 5 mai nu se mai înregistrase vreun caz pozitiv.
Fotbal
Rezumatul partidei Tottenham - Brentford, câștigată de londonezi cu 2-0
ACUM 6 ORE
Bundesliga
Întorsătură de situație! Borussia Dortmund-Bayern Munchen se va juca cu spectatori
ACUM 6 ORE