Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Steaua și Dinamo, în turul 4 al Cupei României! "Militarii" s-au calificat dramatic, la penalty-uri

Nicu Savin

Publicat 14/09/2022 la 18:36 GMT+3

Steaua și Dinamo și-au început cu dreptul aventura din Cupa României, calificându-se în turul 4 al competiției. Echipa lui Oprița a evitat dramatic eliminarea, egalând în prelungirile partidei cu Flacăra Moreni și impunându-se apoi la penalty-uri. În schimb, Dinamo s-a impus lejer pe terenul celor de la CS Tunari, scor 2-0.

Cupa României

Credit imagine: facebook

În această săptămână au loc partidele din turul 3 al Cupei României, în care au intrat în competiție și echipele din Liga a 2-a. Evindent, toți ochii au fost pe Steaua și Dinamo, două dintre cele mai titrate formații din istoria competiției.
Primii au intrat în scenă "militarii", care au jucat în deplasare cu Flacăra Moreni (Liga a 3-a). Echipa lui Oprița a condus cu 1-0 la pauză, prin golul lui Enceanu din minutul 28, dar gazdele au întors soarta meciului în partea secundă, după două goluri marcate într-un interval de două minute (Băltăreț - min.79 și Nicolaescu - min.81).
Prahovenii se îndreptau spre o victorie mare, dar Drăghici a egalat pentru Steaua în minutul 90+4 și a trimis meciul în prelungiri. În cele două reprize suplimentare nu s-a mai marcat, astfel că s-a ajuns la penalty-uri, unde elevii lui Oprița au executat impecabil, iar ratarea lui Vîrtej (al doilea care a tras pentru gazde) a fost decisivă.
Steaua, Dinamo a avansat și ea în runda următoare. Echipa lui Burcă a avut mai puține emoții decât marea rivală, câștigând cu 2-0 pe terenul celor de la CS Tunari. Cu o singură excepție, toate echipele din Liga a 2-a care au jucat deja s-au calificat mai departe. Singura eliminată a fost Politehnica Timișoara, care a pierdut la Reșița.
În faza următoare a competiției vor intra în joc și multe echipe din SuperLiga. Ulterior va începe faza grupelor, unde sunt calificate direct echipele mai importante din primul eșalon. Tragerea la sorți pentru faza următoare va avea loc vineri, 16 septembrie, ora 12:00.

Meciurile din turul 3 al Cupei României

Marți, 13 septembrie, 16:30
  • CS Şoimii Lipova – CS Lotus Băile Felix 3-1
  • CSC Ghiroda și Giarmata Vii – Ripensia Timișoara 0-2
  • CS Avântul Periam – CSC Dumbrăvița 0-1
  • CSM Jiul Petroşani – CSM Deva 0-0, 3-0 după prelungiri
  • CSO Petrolul Potcoava – CSM Slatina 1-3
  • CSM Alexandria – AFC Progresul 1944 Spartac 2-1
  • SC Popești-Leordeni – CS Concordia Chiajna 0-0, 0-0, 4-5 la penalty-uri
Miercuri
  • CSM Reșița – Politehnica Timișoara 2-0
  • CSM Flacăra Moreni – CSA Steaua 2-2, 3-5 după penalty-uri
  • CS Tunari – SC Dinamo 1948 București 0-3
  • CS Blejoi – Gloria Buzău 0-4
  • ACS SR Municipal Braşov – CSC 1599 Șelimbăr 0-3
  • CS Ştiinţa Miroslava – Politehnica Iași 1-3
  • CS Viitorul Ianca – ACS Suporter Club Oțelul Galați 1-3
  • CSM Satu Mare – CS Minaur Baia Mare
  • CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud – FC Unirea Dej
  • CS Ocna Mureş – CS Unirea Ungheni 2018
  • ACS Flacăra Horezu – ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu
  • AFC Dunărea 2005 Călărași – AFC Unirea 04 Slobozia
  • CS Afumați – Metaloglobus București
  • Axiopolis Cernavodă – AFC Unirea Constanța
  • ACS KSE Târgu Secuiesc – Fotbal Club Brașov
  • Foresta Suceava – CS Dante Botoșani
Joi, 15 septembrie, 16:30
  • CS Aerostar Bacău – AFK Csikszereda Miercurea Ciuc
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo