Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Steaua a ratat play-off-ul Ligii a 2-a! Două echipe fără drept de promovare vor fi în top 6

Nicu Savin

Publicat 11/03/2024 la 18:58 GMT+2

Steaua a pierdut în deplasare cu CS Mioveni, scor 0-2, și totodată orice șansă de a mai accede în play-off-ul Ligii a 2-a. Docamdată se cunosc 4 din cele 6 echipe care vor juca în play-off, dar două dintre ele nu au drept de promovare. Ultimele două calificate se vor stabili la finalul săptămânii, în ultima etapă a sezonului regular, dar lucrurile sunt destul de clare.

Daniel Oprița. Credit foto: Agerpres

Credit imagine: Eurosport

Steaua avea nevoie de maxim de puncte în ultimele două etape ale sezonului regular din Liga a 2-a pentru a mai spera la un loc de play-off, dar visul "militarilor" a fost tăiat din fașă. În ultimul meci al etapei a 18-a, echipa lui Daniel Oprița a pierdut în deplasare cu CS Mioveni, scor 0-2.
La pauză a fost 0-0, dar Panait a dezghețat tabela în minutul 60, cu un șut frumos din afara careului. Steaua s-a aruncat în atac și a avut câteva ocazii mari de a egala, inclusiv o bară, dar golul doi l-au marcat tot gazdele, prin Cărăuș, în minutul 76. Finalul de meci i-a aparținut echipei lui Oprița, însă nu a mai fost loc de revenire.

Steaua a ratat play-off-ul în Liga a 2-a! 4 echipe se bat pe ultimele două locuri

În urma acestui rezultat, Steaua rămâne pe locul 10 și e clar că va juca în play-out. E prima dată de la revenirea echipei în eșalonul secund când se ratează play-off-ul, ceea ce este o mare contraperformanță având în vedere condițiile de care dispune clubul din Ghencea.
De partea cealaltă, CS Mioveni a urcat pe locul 4 și și-a asigurat locul în play-off, iar speranțele la promovare sunt uriașe. În afara echipei lui Constantin Schumacher, alte 3 echipe mai sunt sigure de o clasare în top 6 la finalul sezonului: CSM 1599 Șelimbăr, Corvinul Hunedoara și Unirea Slobozia. Argeșenii pot visa la o promovare directă (locurile 1-2), deoarece primele două formații clasate nu au drept de promovare.
Pentru celelalte două locuri care duc în play-off luptă 4 echipe, dar lucrurile sunt destul de clare. Gloria Buzău și Csikszereda M. Ciuc au câte 31 de puncte, cu 3 mai multe decât Chindia Târgoviște și Ceahlăul Piatra Neamț. Astfel, buzoienii și ciucanii au nevoie de câte un punct în ultima rundă pentru a ajunge în play-off. Primul criteriu de departajare în caz de egalitate de puncte este rezultatul din meciul direct.
Programul partidelor care vor decide ultimele două echipe calificate în play-off:
  • Gloria Buzău - ACS Viitorul Târgu Jiu
  • Dumbrăvița - Csikszereda M. Ciuc
  • Șelimbăr - Chindia Târgoviște
  • Gloria Buzău - Progresul Spartac
Toate meciurile etapei a 19-a din sezonul regular se vor juca sâmbătă, 16 martie, de la ora 11:00.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo