Steven Gerrard, aproape de a fi selecționerul unei naționale care a participat la Mondial. În ce stadiu sunt negocierile

Steven Gerrard, tehnician în vârstă de 42 de ani, este aproape să își găsească o nouă înțelegere după aproape trei luni de când s-a despărțit de Aston Villa. Selecționata Poloniei este interesată de serviciile sale, iar acesta ar putea fi numit în funcție în perioada următoare.

Steven Gerrard has been confirmed as the new Aston Villa boss

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Maria Olteanu
Steven Gerrard este liber de contract după despărțirea de Aston Villa, iar curând ar putea reveni pe bancă, unde ar urma să fie numit selecționerul primei reprezentative a Poloniei, cu două luni înainte de debutul în preliminariile Campionatului European.
Federația Poloneză de Fotbal a întocmit o listă cu posibile variante, iar tehnicianul de 42 de ani se află în fruntea acesteia, urmând a fi numit selecționer în perioada următoare, dacă cele două părți vor ajunge la un numitor comun.
Fosta legendă a celor de la Liverpool i-ar putea prelua pe polonezi înainte de meciurile din preliminariile Europeanului, care vor începe în luna martie.
CITEȘTE ȘI:

Steven Gerrard, aproape de a fi numit selecționerul Poloniei

Czeslaw Michniewicz, cel care a condus naționala Poloniei la Cupa Mondială din Qatar, nu a rămas să continue activitatea la națională, contractul său nefiind prelungit după ce expirase la finalul anului trecut. Robert Lewandowski și compania au mers până în optimile de finală ale turneului, atunci când au fost trimiși acasă de Franța, vicecampioana mondială.
Acum, jurnalistul Fabrizio Romano anunță pe contul său de Twitter că fostul antrenor al celor de la Rangers se află în tratative avansate cu Federația Poloneză de Fotbal, urmând ca în perioada următoare antrenorul englez să decidă dacă va prelua sau nu selecționata.
Steven Gerrard a antrenat-o în trecut pe echipa lui Ianis Hagi, Rangers, pe care a preluat-o în anul 2018 și alături de care a devenit campion în Scoția la finalul sezonului 2020-2021.
În luna noiembrie 2021, tehnicianul de 42 de ani a fost numit principal al celor de la Aston Villa, însă rezultatele neconcludente au făcut ca cele două părți să înceteze colaborarea.
picture

Spectacolul de la Australian Open se vede în direct pe Eurosport în perioada 16-29 ianuarie

Sursa video: Eurosport

Australian Open se vede în perioada 16 - 29 ianuarie 2023 în direct pe canalele Eurosport, dar și pe aplicația Eurosport (Android și iOS). În plus, în aplicația Eurosport aveți acces la cele mai noi articole, știri și analize ale celor mai importante evenimente.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo