Ştirile dimineţii | FCSB a anunțat 3 noi transferuri după victoria cu Rapid. Mutări de titlu pentru Charalambous

Ştirile dimineţii | FCSB a încheiat anul pe 9, la doar două puncte de play-off, astfel că roș-albaștrii visează din nou la titlu, al treilea consecutiv. Conducerea campioanei a anunțat după succesul cu Rapid 3 transferuri pentru această iarnă.

Kevin Ciubotaru

Credit imagine: Getty Images

În fiecare dimineață, la prima oră, Eurosport.ro face o scurtă revistă a presei, pentru a vă oferi cele mai interesante și proaspete informații din sport.

1. FCSB aduce 3 jucători pentru titlu

FCSB s-a impus în derbyul cu Rapid, 2-1, iar diferența față de primul loc e de doar 8 puncte, una foarte mică dacă ne gândim la faptul că în play-off se vor înjumătăți punctele.
Oficialii roș-albaștrilor îi vor întări serios lotul lui Elias Charalambous în această iarnă, astfel că, după ce s-au rezolvat venirile lui Andre Duarte și Joao Lameira, conducerea campioanei are în plan achiziționarea a alți 3 fotbaliști.
Unul e un jucător care evoluează în Portugalia, iar al doilea e Kevin Ciubotaru, fundașul stânga de la Hermannstadt. Oficialii FCSB și cei sibieni se puseseră de acord asupra sumei de transfer de la începutul lunii, dar se părea că fotbalistul nu vrea să vină în București, temându-se de criticile patronului.
Între timp, situația s-a rezolvat, lucru explicat chiar de apărătorul lateral al echipei lui Dorinel Munteanu.
"Nu știu. Vom vedea. Eu încă sunt aici, mă concentrez aici, vom vedea ce se întâmplă. Nu am refuzat oferta de la FCSB. M-a sunat domnul Stoica acum vreo două luni și i-am spus că vreau să mă concentrez până la ultimul meci din anul acesta și acum vom discuta, pentru că așa am promis", a spus Ciubotaru.
În vârstă de 21 de ani, Kevin Ciubotaru a jucat la Rangers B, iar în 2023 a sosit la Hermannstadt. După ce a fost împrumutat la Unirea Ungheni pe parcursul sezonului trecut, el a devenit un jucător important la formația sibiană, începând cu actuala stagiune.
Kevin Ciubotaru a început sezonul ca rezervă neutilizată în prima etapă și, după un meci în care a intrat pe teren pe parcursul reprizei secunde, a devenit titular incontestabil. În total, el a bifat 20 meciuri, reușind să ofere două pase decisive.
Forma foarte bună l-a adus inclusiv în vizorul lui Mircea Lucescu, selecționerul convocându-l și debutându-l pe fundașul lateral în luna octombrie. Kevin Ciubotaru a jucat o repriză în amicalul cu Moldova, dar pentru acțiunea din noiembrie nu a mai fost convocat, "Il Luce" lăsându-l la reprezentativa U21.

2. Tomaso Giacomel, victorie în mass-startul de la Grand-Bornand

Italianul Tommaso Giacomel a câştigat proba masculină de 15 km cu start grupat de la Grand-Bornand (Franţa), desfăşurată duminică în cadrul Cupei Mondiale de biatlon.
Gicomel, care a efectuat un tur de penalitate după o ratare la tir, a fost cronometrat în 33 min 35 sec 1/10, devansându-l cu 18 sec 1/10 pe favoritul spectatorilor, francezul Eric Perrot, care a nimerit toate ţintele.
Norvegianul Vetle Sjlastad Christiansen, învingător vineri în proba de sprint, a completat podiumul, deşi a ratat două ţinte la tir, la fel ca şi liderul clasamentului general al Cupei Mondiale, compatriotul său Johan-Olav Botn, clasat pe locul al cincilea.
Pentru Tommaso Giacomel, acesta este al doilea succes de la debutul actualei ediţii a Cupei Mondiale, după cel înregistrat pe 12 decembrie în sprintul de la Hochfilzen (Austria).
Clasamentul final al probei masculine de 15 km cu start grupat:
1. Tommaso Giacomel (Italia) 33:35.1 (1 tur de penalitate)
2. Eric Perrot (Franţa) + 18.1 (0)
3. Vetle Sjastad Christiansen (Norvegia) + 21.3 (2)
4. Justus Strelow (Germania) + 21.8 (0)
5. Johan-Olav Botn (Norvegia) + 25.4 (2)
Clasamentul general al Cupei Mondiale de biatlon:
1. Johan-Olav Botn (Norvegia) 560 puncte
2. Eric Perrot (Franţa) 447
3. Tommaso Giacomel (Italia) 431
4. Sebastian Samuelsson (Suedia) 385
5. Vetle Sjastad Christiansen (Norvegia) 369
3. Wilfried Nancy, prima victorie pe banca lui Celtic
Echipa Celtic Glasgow a obţinut prima sa victorie sub comanda antrenorului Wilfried Nancy, după patru eşecuri consecutive, impunându-se pe teren propriu, cu scorul de 3-1, în faţa formaţiei Abderdeen, duminică, într-un meci din campionatul de fotbal al Scoţiei.
Celtic a marcat prin Benjamin Nygren (39), Kieran Tierney (88) şi James Forrest (90+2), în timp ce golul oaspeţilor l-a avut ca autor pe Kenan Bilalovic (74).
Aberdeen a evoluat în inferioritate numerică toată repriza secundă, după eliminarea lui Dylan Lobban (45+3).
Celtic Glasgow ocupă locul secund în clasament, cu 35 de puncte şi un meci mai puţin disputat decât liderul Heart of Midlothian (41 puncte), care s-a impus la rândul său pe teren propriu, cu scorul de 2-1, în faţa formaţiei Glasgow Rangers.
Gazdele au condus cu 2-0 la pauză, graţie reuşitelor lui Stuart Findlay (38) şi Lawrence Shankland (42), Rangers reducând din handicap în timpul adiţional al reprizei secunde, prin Youssef Chermiti (90+5).
Rezultate:
Sâmbătă
  • Dundee United - Hibernian 1-1
  • Kilmarnock - Falkirk 0-1
  • St Mirren - Livingston 1-0
  • Motherwell - Dundee FC 1-0
Duminică
  • Heart of Midlothian - Glasgow Rangers 2-1
  • Celtic Glasgow - Abderdeen 3-1
Clasament:
1. Heart of Midlothian 41 puncte
2. Celtic Glasgow 35
3. Motherwell 30
4. Glasgow Rangers 29
5. Hibernian 25
6. Aberdeen 24
Joe Cole și Peter Crouch au luat lecții de rugby și au jucat golf împreună, dezvăluind cine e fotbalistul care se descurcă admirabil la ultimul dintre cele două sporturi + ce antrenor celebru a încercat să-l îmbete pe fostul jucător de la Chelsea. Emisiunea va fi sâmbătă de la ora 15.00 pe Eurosport 1. Toate edițiile sunt disponibile pe HBO Max.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo