Eurosport
Știrile dimineții: FCSB, cu un pas mai aproape de titlu după eșecul Craiovei! Mitriță, reacție fermă despre transfer
De
Publicat 13/04/2024 la 07:54 GMT+3
Știrile dimineții: Universitatea Craiova a fost învinsă de Farul Constanța, scor 1-2, iar FCSB este cu un pas mai aproape de titlu, putând fi desemnată campioană matematic încă de etapa viitoare. Alexandru Mitriță a comentat posibilitatea unui transfer la FCSB. În scrimă, Andreea Dincă s-a clasat pe locul 5 în proba de floretă de la Mondialele de juniori.
FCSB - FC Botoșani. Sursa: Raed Krishan (GSP).
Credit imagine: Eurosport
În fiecare dimineață, la prima oră, Eurosport.ro face o scurtă revistă a presei, pentru a vă oferi cele mai interesante și proaspete informații din sport.
1. FCSB, cu un pas mai aproape de titlu
Universitatea Craiova a fost învinsă aseară, pe teren propriu, cu scorul de 1-2, de Farul Constanța, într-un meci contând pentru a patra etapă a play-off-ului SuperLigii.
În urma acestui rezultat, oltenii au cam ieșit din cursa pentru titlu, în timp ce FCSB este cu un pas mai aproape de a deveni matematic campioană a României. Concret, pentru a ajunge în situația de a nu mai putea pierde titlu, roș-albaștrii trebuie să se impună atât în deplasarea din Gruia, cât și în derby-ul de pe teren propriu cu Rapid.
În același timp, CFR Cluj trebuie să facă maxim un egal cu Farul Constanța, iar Universitatea Craiova nu trebuie să obțină mai mult de un punct din partida cu Sepsi Sf. Gheorghe, ambele dueluri fiind programate în cea de-a cincea etapă a play-off-ului.
Dacă aceste lucruri se întâmplă, FCSB ar ajunge la 47 de puncte, în timp ce principalele sale contracandidate ar avea maxim 32 de puncte, diferența fiind suficient de mare pentru ca echipa lui Elias Charalambous să fie desemnată matematic campioană a României.
Cum arată acum clasamentul din play-off-ul SuperLigii:
2. Reacția lui Mitriță despre un posibil transfer la FCSB
După meciul cu Farul Constanța, Alexandru Mitriță s-a arătat dezamăgit de rezultatele din ultima vreme ale echipei sale, precizând că sezonul este "pe jumătate ratat", și a vorbit despre obiectivul pe care îl mai au oltenii în această ultimă parte a stagiunii.
Atacantul a fost întrebat și despre posibilitatea de a se transfera la FCSB, care este în căutare de jucători de atac. Reacția lui Mitriță a fost fermă, el excluzând total această variantă.
"Sper să fie doar o lovitură, îmi doresc să fiu apt la fiecare meci. Sper să nu mai apară și alte accidentări. Nu este ușor să pierzi în Cupă, în semifinale, după a venit meciul cu FCSB. Vă dați seama că mental nu suntem ok. Se vede că suntem nervoși. Trebuie să reglăm acest lucru.
Trebuie să ne gândim foarte bine, să analizăm foarte bine. Ne doream cele 3 puncte, dar din păcate nu s-a putut. E un sezon pe jumătate ratat. Ne doream foarte mult Cupa. Acum ne gândim la podium.
Le mulțumesc pe această cale celor de la FCSB, dar iubesc această echipă, locul meu este aici! Nu voi pleca niciodată acolo", a declarat Alexandru Mitriță.
Citește și:
3. Andreea Dincă, locul 5 în proba de floretă de la Mondialele de juniori
Sportiva română Andreea Dincă s-a clasat pe locul 5 în proba feminină de floretă a junioarelor, vineri, în prima zi a Campionatelor Mondiale de scrimă pentru cadeți și juniori de la Riad (Arabia Saudită).
Dincă a fost învinsă cu 15-4 în sferturile de finală de italianca Irene Bertini, medaliată cu argint. Aurul a fost obținut de Jessica Zi Jia Guo (Canada).
Karina Vasile s-a clasat pe locul 42, Ingrid Miti Bikfalvi a ocupat locul 74, iar Alexandra Adoch a încheiat pe 101.
România participă cu 27 de sportivi (15 la feminin și 12 la masculin) la Campionatele Mondiale de scrimă pentru cadeți și juniori de la Riad (Arabia Saudită), care au loc în perioada 12-20 aprilie.
La această competiție au loc doar probe individuale la cadeți respectiv individuale și pe echipe la juniori. Obiectivul stabilit de Federația Română de Scrimă pentru Mondiale este o clasare pe locurile 5-6.
România a participat cu o delegație de 38 de sportivi la Mondialele de cadeți și juniori de la Plovdiv din 2023 și a cucerit o medalie de bronz pe echipe la sabie juniori (masculin). AGERPRES
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo