Știrile dimineții: Real Madrid și Lamine Yamal, premiați la gala Laureus! Lista completă a câștigătorilor
Știrile dimineții: Real Madrid a fost desemnată cea mai bună echipă a anului în cadrul galei premiilor Laureus, unde au mai fost premiați și Lamine Yamal, Simone Biles sau Rafael Nadal. Zeljko Kopic a analizat înfrângerea suferită de Dinamo în fața Universității Craiova și s-a arătat dezamăgit de rezultat. La rândul său, Mirel Rădoi a anunțat noul obiectiv al oltenilor.
Modric, Carvajal at Laureus
Credit imagine: Getty Images
În fiecare dimineață, la prima oră, Eurosport.ro face o scurtă revistă a presei, pentru a vă oferi cele mai interesante și proaspete informații din sport.
1. Real Madrid, câștigătoare în gala Laureus
Aseară, la Madrid, a avut loc cea de-a 25-a ediție a premiilor Laureus, eveniment care celebrează cele mai importante nume din sportul mondial. Printre câștigătorii galei s-au numărat campioni olimpici de la Paris 2024, care și-au adjudecat 8 statuete de argint, dar și Rafael Nadal, premiat pentru realizările obținute în timpul carierei.
De asemenea, de pe lista laureaților nu au lipsit nici reprezentanții fotbalului. Lamine Yamal a obținut trofeul pentru Revelația anului, iar Real Madrid a fost desemnată cea mai bună echipă a anului.
"Galacticii" au concurat pentru acest trofeu cu echipa feminină a Barcelonei, echipa McLaren, echipa națională de fotbal a Spaniei, Boston Celtics și echipa masculină de baschet a Statelor Unite. Madrilenii s-au impus grație sezonului 2023/24 fabulos pe care l-au avut, în care au câștigat 5 trofee.
Luka Modric și Dani Carvajal au fost printre reprezentanții lui Real Madrid la gală, arătându-se mândri de succesul echipei lor. "Clubul nostru este mândru să primească acest premiu prestigios. Cred că am avut un sezon grozav, câștigând multe trofee și dând dovadă de excelență pe teren. Am atins noi culmi sezonul trecut", a spus croatul.
Lista completă a câștigătorilor Laureus 2025:
- Sportivul anului: Armand Duplantis
- Sportiva anului: Simone Biles
- Cea mai bună echipă a anului: Real Madrid
- Revelația anului: Lamine Yamal
- Revenirea anului: Rebeca Andrade
- Sportivul paralimpic al anului: Jiang Yuyan
- Sportivul de acțiune al anului: Tom Pidcock
- Premiul Laureus Sport for Good: Kick4Life
- Premiul Laureus Sporting Icon: Rafael Nadal
- Premiul Laureus pentru întreaga carieră: Kelly Slater
2. Kopic, nemulțumit după Dinamo - Universitatea Craiova 0-2
Dinamo a fost învinsă aseară, pe teren propriu, cu scorul de 0-2, de Universitatea Craiova, într-un meci contând pentru cea de-a cincea etapă a play-off-ului SuperLigii.
La finalul partidei, antrenorul "câinilor roșii" a analizat prestația jucătorilor lui, arătându-se dezamăgit de rezultat, dar mulțumit de faptul că fotbaliștii lui au dat totul.
Zeljko Kopic a explicat schimbările pe care le-a făcut în echipă și a anunțat că vrea să le dea minute în acest final de sezon și jucătorilor tineri, care au nevoie de încredere.
"Am fost buni în tranziție, am avut câteva ocazii bune, dar noi avem limite. În a doua repriză au marcat din prima oportunitate pe care au avut-o, iar apoi am avut câteva ocazii. Cred că nu le-am dat ocazii să plece pe contraatac, dar atunci când am făcut-o, Mitriță a marcat și a făcut 2-0. Atunci meciul s-a terminat.
Nu am fost într-o formă bună, dar jucătorii au dat totul. Nu le-am dat celor de la Craiova multe șanse. Am pierdut meciul, dar nu am prea multe să le reproșez jucătorii. Când primești gol îi lași mai mult spațiu adversarului.
În toată această perioadă ne-am folosit toate resursele, am folosit jucătorii până la epuizare. Eddy a simțit asta pe pielea lui, dar se va întoarce. Trebuie să înțelegem în ce situație suntem aici.
Sunt jucători buni, Pașcalău a jucat pentru România U19, Soare a jucat și el în Liga 1. Au talent, dar au nevoie de timp. Cred că era momentul să joace și să se simtă parte din echipă. Trebuie să muncească și să se adapteze acestui nivel de joc.
Mai avem 5 jocuri, trebuie să vedem ce jucători avem și să dăm totul. Trebuie să motivez jucătorii și deja să ne gândim la sezonul viitor. Pe Arcul de Triumf nu e cel mai bun gazon, dar trebuie să ne revenim.
Jucătorii se simt ca acasă acolo și nu simt același nivel de energie și de conexiune aici, dar trebuie să rezolvăm această problemă și să obținem victorii pe acest stadion.
Trebuie să respectăm clubul, trebuie să respectăm competiția. Luptăm pentru toate punctele și, dacă este posibil, atunci vom oferi minute și jucătorilor tineri", a declarat Zeljko Kopic.
Dinamo, care este pe locul 5 în clasamentul din SuperLigă, va juca în următoarea etapă cu CFR Cluj, tot acasă, lunea viitoare.
3. Rădoi a anunțat noul obiectiv al Craiovei după victoria cu Dinamo
La rândul său, antrenorul celor de la Universitatea Craiova a vorbit despre succesul echipei sale, lăudându-și jucătorii pentru "victoria meritată" pe care au obținut-o, deși au fost sub presiune.
În plus, Mirel Rădoi a anunțat care va fi obiectivul oltenilor în acest final de stagiune, după ce echipa sa a urcat pe locul 2 în clasamentul din play-off, fiind la 3 puncte în spatele liderului FCSB.
"Am venit să dominăm și să câștigăm meciul. Per total, e o victorie meritată. S-a simțit o presiune, nu am jucat așa cum mi-am dorit în prima repriză, aș fi vrut o posesie mai rapidă.
Încerc de multe ori să mă controlez, din păcate ăsta e felul meu de-a fi. Am trimis multe mingi în careu, știam că acolo trebuie să fie Baiaram sau Safira. Mă bucur că până la urmă am înscris după o astfel de fază.
Noi trebuie acum să ne securizăm poziția a treia, să nu ne trezim că ne uităm în sus și nu vedem că se apropie cele din spatele nostru. Obiectivul meu este să ne securizăm locul trei. Pentru mine e foarte important să ne păstrăm atitudinea pe care am arătat-o", a spus Mirel Rădoi.
Pentru olteni urmează duelul cu "U" Cluj, în deplasare, meci programat sâmbătă, de la ora 20:00.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)