În vârstă de 49 de ani, Marius Șumudică a fost subiectul principal în Turcia pentru performanțele notabile pe care le-a înregistrat cu Gaziantep, însă în ultimele zile, antrenorul român s-a plâns în repetate rânduri de situația contractuală pe care o are în Turcia. Șumudică le-a cerut șefilor turci să-i mărească salariul. În schimb, aceștia i-au cerut antrenorului să accepte o reducere.

Eurosport 2021 - Dezlănțuim puterea sportului

"Șumi" a dorit să lămurească situația și a emis un comunicat oficial de presă.După înfrângerea din ultima etapă, 1-2 pe terenul lui Sivasspor, antrenorul român a revenit asupra declarației potrivit căreia "va ajunge să-i ceară bani soției" și a spus că va rămâne până la finalul sezonului la Gaziantep, însă nu crede că își va putea prelungi contractul. Astăzi, Șumudică și-a propus să lămurească lucrurile printr-un comunicat oficial.
Romanian Liga I
"Mă voi întoarce cât de curând!" Unde vrea să antreneze Marius Șumudică după despărțirea de CFR Cluj
24/09/2021 LA 20:38

Marius Șumudică, reacție oficială în scandalul momentului

"Rămân atașat de familia Gaziantep. Mai am patru luni de contract și sunt deschis la discuții. Aceste zile au fost teribil de grele pentru mine. Poate cele mai grele din cariera mea de antrenor, indiferent pe unde am activat. Din acest motiv, prin acest comunicat de presă oficial, doresc să-mi precizez foarte clar poziția în contextul momentului.
Așa cum se poate verifica, chiar și în momentele grele, cu eliminări sau discuții extrafotbalistice, antrenorul Marius Șumudică nu a rostit niciodată cuvinte ofensatoare la adresa conducerii clubului, orașului Gaziantep sau a suporterilor. Sunt foarte atașat acestei comunități și exact din acest motiv am fost foarte implicat, am încercat să apăr această familie, am fost mai agresiv în timpul meciurilor și am suferit fiind eliminat de către arbitri.
Mereu am fost onorat că, după fiecare succes al echipei, primeam mesaje de felicitare din partea doamnei guvernator Fatma Șahin, pe care o respect foarte mult. Mereu mi-a transmis că fac cinste orașului și a dorit ca eu să devin cetățean turc. În aceste zile sunt foarte mâhnit și nu înțeleg de ce mi s-a construit imaginea unui așa zis inamic al orașului. Aș vrea să ating și un subiect extrafotbalistic, dar foarte important pentru mine", se arată în comunicatul de presă emis de antrenorul lui Gaziantep, Marius Șumudică.

Marius Șumudică, lămuriri privind prelungirea contractului cu Gaziantep

"Au apărut discuții atunci când am declarat că imi voi suna soția pentru a-mi trimite o sumă de bani. A deranjat subiectul, dar vreau ca oamenii din familia Gaziantep să realizeze că am facut o glumă. O glumă care se face foarte mult în România, o glumă la modă în țara mea!
Așa cum, la rândul meu, mi-am dat imediat seama că s-a făcut o glumă atunci când mi s-a transmis că ar fi fost mai bine ca banii pe care i-am oferit din propriul buzunar, ca bonusuri, jucătorilor ar fi fost mai bine să-i pun în conturile clubului. Efectiv, a fost vorba de două glume.
Revenind la chestiuni strict fotbalistice și care țin de relația mea cu clubul, poziția mea oficială este următoarea. Mai am patru luni de contract, doresc să-mi duc înțelegerea la bun sfârșit și sunt în continuare deschis la discuții în privința unei prelungiri sau rezilieri! Cu respect și fidelitate, Marius Șumudică", a încheiat tehnicianul lui Gaziantep.
UEFA Europa Conference League
"Rămâneți muți dacă vă spun ce s-a întâmplat la CFR!" Replica lui Șumudică după atacul lui Petrescu
17/09/2021 LA 04:20
Romanian Liga I
Dan Petrescu, nemulțumit de lotul CFR-ului! Ce a declarat înainte de reluarea Ligii 1
06/09/2021 LA 19:36