Marius Șumudică a fost ținta unor insulte rasiste în Turcia. Totul a pornit de la faptul că antrenorul român a declarat în ultimele zile că se simte insultat de conducerea lui Gaziantep după negocierile pentru prelungirea contractului. Românul se afla pe podium în Super Lig când a început discuțiile cu șefii lui Gaziantep, cărora le-a cerut să reconsidere contractul pe care-l are la club. Între timp, tehnicianul a fost demis de la cârma lui Gaziantep, însă scandalul de rasism nu a fost mușamalizat în Turcia.

Eurosport 2021 - Dezlănțuim puterea sportului

Erman Toroglu, fost fotbalist și arbitru turc, actual analist sportiv și comentator, a avut un adevărat derapaj verbal la adresa lui Marius Șumudică: "Acel antrenor e un circar, nu am văzut de mult un așa actor. Nu am mai văzut așa ceva. Unde se crede? Se comportă ca un țigan, un țigan!", a precizat Toroglu. Moderatorul Ender Bilgin a încercat să-l calmeze, însă comentariile au continuat: "Ce să nu spun, fraților? Cum să îi spun, cerșetor?", a completat Toroglu.
Fotbal
Marius Șumudică, prezentat oficial la Al Shabab! Mesajul clubului din Arabia Saudită
25/03/2022 LA 12:29

Marius Șumudică, reacție oficială după insultele rasiste care i-au fost aduse

Antrenorul român care tocmai s-a despărțit de Gaziantep a avut o replică elegantă pentru Toroglu, care l-a făcut insultat pe tehnician în direct, în ciuda încercărilor moderatorului de a-l tempera: "M-a jignit, dar nu vreau să-i răspund. M-a insultat, e treaba dânsului. Nu e normal ce s-a spus, mai ales că la mine când mă vede lumea spune că a trecut maşina de lapte peste mine. Părinții mei sunt români, eu sunt român, nu am nimic cu etnia rromă.
Nu vreau să-i răspund, nu pot eu să-i fac educație. Nu am nevoie de ajutorul nimănui din țară, nu simt nevoia. Nu sunt în postura a ce spus acel om, nu vreau să mă apere nimeni. Eu aparțin României și sunt mândru că sunt român. Îmi recunosc greșelile când le fac, dar acum trebuie să vorbim despre fotbal. Cei de aici nu se vor mai întâlni niciodată cu ce am făcut eu!", a spus Șumudică pentru Digi Sport.
Romanian Liga I
Marius Șumudică, dezamăgit după ce Adrian Mutu a semnat cu Rapid! "Așa e în viață"
02/03/2022 LA 17:56
Turkish Süper Lig
"Vor să renunțe la amândoi!" Șumudică a dezvăluit care este situația lui Moruțan și Cicâldău
24/02/2022 LA 07:44