Cu Alin Toșca și Junior Morais integraliști, Gaziantep a lovit prima în confruntarea de la Istanbul, după numai 5 minute, prin Kayode. Sari a restabilit repede egalitate, apoi au urmat 3 goluri înscrise de trupa lui Șumudică. Ozer, Djilobodji și Kayode, din nou, au stabilit scorul pauzei: 1-4.
Ricardo Quaresma, veteranul de 34 de ani, a înscris la începutul reprizei secunde, apoi a ratat un penalty. Thiam a reușit în cele din urmă să marcheze golul 3 pentru Kasimpasa, cu 10 minute înainte de final, dar jucătorii lui Gaziantep s-au apărat admirabil și au plecat cu toate punctele.
Fotbal
Marius Șumudică, prezentat oficial la Al Shabab! Mesajul clubului din Arabia Saudită
25/03/2022 LA 12:29

Șumudică, două victorii spectaculoase în 3 zile

Victoria de astăzi vine după ce, la mijlocul săptămânii, Gaziantep s-a calificat în optimile Cupei Turciei, la finalul unui meci la fel de spectaculos, câștigat pe final cu 3-2 de formația lui Șumudică.
Succesul împotriva lui Kasimpasa a fost al șaselea obținut de Marius Șumudică în campionatul Turciei. După 16 etape, Gaziantep se află pe locul 9, la numai trei puncte depărtare de prima poziție care asigură accesul în cupele europene.
Romanian Liga I
Marius Șumudică, dezamăgit după ce Adrian Mutu a semnat cu Rapid! "Așa e în viață"
02/03/2022 LA 17:56
Turkish Süper Lig
"Vor să renunțe la amândoi!" Șumudică a dezvăluit care este situația lui Moruțan și Cicâldău
24/02/2022 LA 07:44