Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

"Suntem cu toții dezamăgiți!" Anghel Iordănescu știe ce decizie trebuie să ia Rădoi la națională

Irina Aldea

Publicat 01/04/2021 la 20:47 GMT+3

România a suferit o înfrângere dureroasă la Erevan în fața Armeniei, iar viitorul lui Mirel Rădoi pe banca tehnică a naționalei este pus acum la îndoială.

Anghel Iordănescu

Credit imagine: Getty Images

Naționala de fotbal a României a fost învinsă miercuri, la capătul unei partide dramatice. Toate golurile au fost marcate în repriza secundă. Armenia a deschis scorul, pentru ca tricolorii să revină cu dubla lui Cicâldău. Gazdele au marcat golurile victoriei pe final. Astfel, naționala a pierdut al doilea meci din cele trei disputate în preliminariile Cupei Mondiale Quatar 2022.
România încheie primele trei meciuri din preliminariile Cupei Mondiale Quatar 2022 cu două înfrângeri și o victorie, acumulând trei puncte. Tricolorii sunt pe 4, iar locul doi pare în acest moment doar un vis extrem de greu de atins pentru "tricolorii" lui Mirel Rădoi. Cel mai titrat selecționer la naționala României, Anghel Iordănescu, a fost și el întrebat despre viitorul lui Rădoi. Acesta a spus că actualul selecționer trebuie să continue munca pe care a depus-o până acum alături de "tricolori".

Anghel Iordănescu spune că Mirel Rădoi trebuie să continue la naționala României

"Cu toții suntem dezamăgiți, un joc care ne-a pus la pământ. Să ai 2-1, dacă nu mă înșel în minutul 72, și să pierzi cu 2-3 e groaznic! Începusem acceptabil, aveam jocul sub control, mai ales că revenisem de la 0-1. Cred că Mirel Rădoi trebuie să continue. Am credința că va putea îndrepta lucrurile și că România poate termina pe 2. Putem câștiga în Macedonia, în Islanda și putem bate Armenia, la București", a spus Iordănescu la Digi Sport.
Anghel Iordănescu și-a motivate afirmația și a prezentat argumentele pentru care Mirel Rădoi trebuie să continue: "Nu știu dacă sunt pe placul multora cu declarația mea. dar, Mirel cunoaște cel mai bine situația și problemele de la echipa națională. Mai avem șanse la locul doi, de aceea spun că Mirel este important pentru echipa națională, dar și invers. Macedonia, dacă mai joacă de 10 ori cu Germania, în Germania, va pierde de 10 ori. A fost o întâmplare acum. Știu ceea ce spun, echipa națională poate termina pe locul 2. Apoi, depinde cu cine și unde vom juca barajul, dar și unde vom juca al doilea baraj", a adăugat acesta pentru aceeași sursă.
Clasament Grupa J:
  • 1 Armenia (6-2 golaveraj) 9 puncte
  • 2. Macedonia de Nord (9-4) 6
  • 4. Germania (5-2) 6
  • 4. România (5-6) 3
  • 5. Islanda (4-6) 3
  • 6. Liechtenstein (1-10) 0.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo