Un raport nou al UEFA a luat în derâdere afirmaţiile cluburilor fondatoare ale Super Ligii europene care susţineau că noua competiţie va proteja mai bine piramida fotbalului din punct de vedere financiar. Pe 18 aprilie, 12 cluburi fondatoare au anunţat lansarea Super Ligii, promiţând peste 10 miliarde dolari ca plăţi de solidaritate către cluburile din afara competiţiei peste perioada iniţială de angajament, stabilită la 23 de ani.
Proiectul a fost însă spulberat în doar trei zile, în faţa protestelor ferme ale fanilor, a presiunilor din partea forurilor UEFA şi FIFA, a guvernelor şi federaţiilor naţionale, în timp ce preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, a afirmat că ''Super Liga' dădea cu o mână şi lua cu cinci''.

Ceferin, un nou atac virulent la Super Liga Europei

Liga
Valencia – Real Madrid 1-2 | "Galacticii" lui Ancelotti revin fantastic și sunt lideri în La Liga
ACUM 5 ORE
Într-un nou raport amplu de referinţă, intitulat ''Peisajul cluburilor europene de fotbal'', UEFA atrage atenţia că a oferit plăţi de solidaritate în valoare de 558 milioane euro pe an de la Liga Campionilor începând cu ciclul 2018-2021, o sumă care urmează să crească semnificativ între 2021 şi 2024.
''Informaţiile despre 10 miliarde dolari pe durata a 23 de ani şi revendicările înşelătoare privind triplarea plăţilor de solidaritate trebuie puse într-un context corect, chiar dacă nu se vor realiza niciodată. Fără a intra în calcule detaliate, o rată de creştere modestă de 5% pe an (mult sub ratele istorice şi actuale) ar fi urmat să genereze peste 28 de miliarde de dolari la UEFA pentru solidaritate în următorii 23 de ani. Inutil să precizăm că 10 miliarde de dolari nu sunt de trei ori mai mult decât 28 de miliarde de dolari'', se arată în raportul UEFA.
Chiar dacă nouă cluburi s-au retras din proiectul Super Ligii, FC Barcelona, Real Madrid şi Juventus Torino intenţionează "să persevereze în căutarea unor soluţii, în ciuda presiunilor şi a ameninţărilor inacceptabile din partea UEFA''.
Serie A
Juventus și Milan au remizat în derby-ul etapei din Seria A! Torinezii, fără victorie după 4 etape
ACUM 5 ORE
Ligue 1
PSG - Lyon 2-1 | Tensiuni între Messi și Pochettino! Leo a refuzat să dea mâna cu antrenorul
ACUM 5 ORE