Real Madrid, lovitură dură înainte de Supercupa Europei! A urlat de durere, după ce s-a accidentat la antrenament
Real Madrid și Atalanta își dispută în această seară Supercupa Europei, de la ora 22:00. Gruparea de pe Santiago Bernabeu a primit o lovitură chiar în ziua meciului, iar unul dintre mijlocași s-a accidentat și a urlat de durere la antrenamente.
Eduardo Camavinga, blessé à l'entraînement avec le Real Madrid, sera indisponible plusieurs semaines
Credit imagine: Getty Images
Real Madrid și Atalanta se înfruntă în Supercupa Europei, în primul meci european important din noul sezon. Cele două grupări se întâlnesc din postura de câștigătoare Champions League, respectiv Europa League, iar spaniolii sunt favoriți clari.
Fanii Realului sunt nerăbdători să-l vadă la lucru pe Kylian Mbappe, cel care va disputa primul meci oficial în tricoul galacticilor chiar azi. Starul francez a ajuns în această vară din postura de jucător liber de contract, după despărțirea de PSG.
La antrenamentul de azi, un alt francez a suferit o accidentare care i-a speriat serios pe suporterii spanioli. Eduardo Camavinga a alunecat la o fază, fiind ulterior călcat de Aurelien Tchouameni. Mijlocașul a căzut pe gazon, urlând de durere, iar colegii săi au venit imediat să vadă despre ce e vorba.
Camavinga a acuzat dureri la genunchi și au existat suspiciuni de o ruptură a ligamentelor încrucișate. Marca a dezvăluit că nu este vorba despre o problemă atât de gravă, iar internaționalul francez ar urma să lipsească undeva între 6 și 7 săptămâni de pe teren.
Carlo Ancelotti, înainte de Real Madrid - Atalanta
Real Madrid poate cuceri la finalul zilei de miercuri primul ei trofeu din acest sezon, în urma partidei din Supercupa Europei. Fotbaliștii de pe Santiago Bernabeu vor da peste Atalanta, care a câștigat sezonul trecut Europa League, după o finală de vis în fața lui Bayer Leverkusen.
Cu o zi înainte de partida care va avea loc pe stadionul național din Varșovia, Carlo Ancelotti a mers la conferința de presă, unde a primit o întrebare care l-a făcut să dea o replică genială. Un jurnalist a vrut să afle cum va gestiona italianul aglomerația de superstaruri din compartimentul ofensiv, unde se află jucători precum Mbappe, Vinicius, Rodrygo, Endrick, Bellingham sau Arda Guler. "Don" Carlo a dat de înțeles prin răspunsul său că nu își face deloc griji în această privință.
"Vacanța mea a fost ruinată pentru că mă gândeam pe cine să pun în teren (n.r. râde). E cel mai simplu lucru, jucătorii sunt buni, vor intra și își vor aduce contribuția. Avem multe meciuri și putem câștiga meciuri cu fotbaliști care încep meciul de pe bancă", a spus antrenorul italian, potrivit Marca.
De asemenea, antrenorul de pe Santiago Bernabeu a ținut să îi asigure pe jurnaliști că Vinicius Junior rămâne la Real Madrid, în ciuda zvonurilor potrivit cărora brazilianul a primit o ofertă astronomică din Golf. Întrebat dacă campionatul din Arabia Saudită este o amenințare pentru el, Ancelotti a răspuns astfel.
"Noi avem proiectul nostru. Avem o echipă și au venit și alți jucători buni. Nu reprezintă o amenințare, avem multă calitate. Vinicius? Nu e nimic. Sunt doar speculații pe piața transferurilor", a declarat Ancelotti.
Real Madrid dă piept cu Atalanta miercuri, de la ora 22:00.
Subiecte asemănătoare
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)