A ajuns în România și semnează cu FCSB! Un milion de € pentru al treilea transfer al verii

FCSB este pe cale de a oficializa al treilea transfer al verii, după aducerile lui Ronny Labonne și Eddy Gnahore. Aymen Boutoutaou, atacantul celor de la Sochaux despre care s-a scris și zilele trecute că e dorit de fosta campioană a României, a ajuns în țară și se pregătește să efectueze vizita medicală și să semneze un contract cu echipa lui Marius Baciu.

Aymen Boutoutaou

Credit imagine: Getty Images

FCSB este foarte aproape de a bifa al treilea transfer din această perioadă de mercato, după ce în lot au ajuns deja doi jucători în această vară.
Fosta campioană a României i-a adus până acum pe Ronny Labonne, în vârstă de 28 de ani, transferat de la Caen, și pe mijlocașul Eddy Gnahore (32 de ani), care a evoluat ultima dată pentru Dinamo.
FCSB îl avea pe lista de transferuri pe atacantul de bandă Aymen Boutoutaou încă de luna trecută, air acum lucrurile par aproape rezolvate. După mai multe runde de negocieri între bucureșteni și Sochaux (liga a 2-a franceză), mutarea este acum foarte aproape de a fi oficializată.
Potrivit Trumedia, fotbalistul algerian a ajuns deja în România. Informația a fost confirmată și de Digi Sport, care a aflat că Boutoutaou se află în București și este programat să efectueze vizita medicală vineri, 17 iulie. Dacă nu vor exista probleme la controalele de specialitate, acesta va semna contractul cu FCSB.
Aymen Boutoutaou, Sochaux.

Aymen Boutoutaou, Sochaux.

Credit imagine: Getty Images

FCSB a mărit oferta pentru a obține acordul lui Sochaux

Pentru a-l transfera pe atacantul de 25 de ani, clubul roș-albastru va achita un milion de euro. Inițial, FCSB a încercat să încheie afacerea pentru 800.000 de euro, însă Sochaux a refuzat propunerea, iar negocierile au continuat până la stabilirea sumei finale.
Boutoutaou vine după un sezon foarte bun în tricoul lui Sochaux, formație care a reușit promovarea în Ligue 2. În stagiunea precedentă, algerianul a bifat 37 de apariții în toate competițiile, reușind să înscrie de 13 ori și să ofere șase pase decisive. În prezent, site-ul de specialitate Transfermarkt îl evaluează la 800.000 de euro.
Format la academia lui Valenciennes, atacantul a ajuns la Sochaux în vara lui 2025 și a avut un rol important în promovarea formației în al doilea eșalon francez. În stagiunea precedentă a bifat 32 de meciuri de campionat, în care a înscris de nouă ori și a oferit șase pase decisive. Totodată, în Cupa Franței a marcat de patru ori în cinci apariții.
Conducerea FCSB nu intenționează să se oprească aici. Pe lista de achiziții se mai află încă un jucător de bandă pentru compartimentul ofensiv, cel mai probabil tot din ligile inferioare ale Franței.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo