Anderson Ceara, dorit de o altă forță din SuperLiga, după ce transferul la FCSB a picat! "Este adevărat"
Anderson Ceara ar fi trebuit să ajungă la FCSB în această vară, însă la vizita medicală s-au descoperit probleme importante pe care fotbalistul le are la genunchi. Acest lucru nu i-a descurajat pe cei de la CFR Cluj, care au intrat pe fir și îl doresc pe fotbalistul legitimat la Csikszereda.
Anderson Ceara (sursă: site-ul celor de la Csikszereda)
Credit imagine: Getty Images
La începutul lunii iunie, oficialii de la FCSB anunțau că au ajuns la un numitor comun cu Csikszereda pentru achiziționarea lui Anderson Ceara în schimbul sumei de 450.000 de euro. În cele din urmă, transferul a picat, după ce la vizita medicală s-a descoperit că are probleme grave la unul dintre genunchi, iar nici celălalt nu este complet sănătos.
În ciuda acestui lucru, o altă echipă importantă din SuperLiga ia în considerare aducerea lui Anderson Ceara. Este vorba despre CFR Cluj, anunțul fiind făcut chiar de finanțatorul grupării, Neluțu Varga, care spune totuși că rămâne de văzut care sunt exact problemele brazilianului în urma posibilei vizite medicale. În plus, el a precizat că negocierile nu sunt finalizate.
"De noi este dorit Anderson Ceara. Este adevărat. Noi îl vrem, dar nu am ajuns încă la un compromis cu privire la subiectul acela vizavi de problema medicală. Să vedem dacă, într-adevăr, este ceva grav sau mai mult simbolic. O să discutăm mai multe săptămâna viitoare, după ce primim și noi un feedback de la doctori. Discuția este undeva la 500-600.000 de euro", a declarat Neluțu Varga, conform Digisport.
În vârstă de 27 de ani, Anderson Ceara a evoluat în Brazilia, la Santos, CRB, Maringa și Santa Cruz, înainte să sosească la Csikszereda, în 2024. De când a ajuns în România, mijlocașul a marcat 11 goluri și a oferit 16 pase decisive în 81 de meciuri. El este cotat la 750.000 de euro pe Transfermarkt.
- Anderson Ceara a fost cel mai bun jucător al ediției 2024/2025 de Liga 2, la finalul căreia Csikszereda a promovat în SuperLiga.
FCSB vrea să transfer un alt jucător care evoluează în Franța
În următoarele săptămâni, oficialii de la FCSB vor încerca să mai aducă câțiva jucători, printre țintele evidente numărându-se Florinel Coman și Denis Drăguș. În plus, "roș-albaștrii" au pus ochii pe un alt fotbalist din eșalonul al 3-lea din Hexagon.
Un jucător aflat pe lista fostei campioane a României este Aymen Boutoutaou. În vârstă de 25 de ani, algerianul este legitimat la Sochaux, echipă care a promovat în Ligue 2 la finalul sezonului trecut. El mai are contract până în vara anului 2027.
Cotat la 800.000 de euro pe Transfermarkt, Aymen Boutoutaou are postul de bază de atacant lateral dreapta, însă poate evolua și în partea stângă sau ca mijlocaș ofensiv. El a evoluat la Valenciennes între 2019 și 2025, înainte să fie cedat liber de contract la Sochaux, vara trecută.
- În sezonul precedent, fotbalistul algerian a marcat 13 goluri și a oferit șase pase decisive în 37 de meciuri disputate în toate competițiile.
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)