Ce mutare ar fi! Karlo Muhar, ofertat de una dintre cele mai importante echipe din SuperLiga

Eurosport on Google

Karlo Muhar s-a despărțit de CFR Cluj și în continuare este liber de contract. El a fost ofertat de FCSB în urmă cu mai multe săptămâni, însă ar putea ajunge la o altă forță a SuperLigii. Croatul este dorit de Universitatea Craiova, formație care i-a făcut deja o propunere contractuală.

Karlo Muhar

Credit imagine: Getty Images

Având în vedere că nu și-a primit mai multe salarii, Karlo Muhar a încheiat unilateral contractul pe care îl avea cu CFR Cluj, în urmă cu mai multe săptămâni. Astfel, după doar un an, a doua aventură a croatului în Gruia s-a terminat, iar mijlocașul nu a bătut deocamdată palma cu o altă formație.
FCSB și-a manifestat interesul de a-l aduce pe Karlo Muhar, însă fotbalistul a cerut bani la semnătură, motiv pentru care mutarea nu s-a materializat. Totuși, el ar putea să continue în SuperLiga, fiind ofertat de Universitatea Craiova.
Conform Fanatik, gruparea olteană dorește să îl achiziționeze pe croat. Anzor Mekvabishvili pleacă în MLS, la Chicago Fire, iar Muhar este văzut drept înlocuitorul acestuia. Alb-albaștrii vor primi 3 milioane de dolari de pe urma transferului, astfel că își permit să îi facă fostului jucător de la CFR Cluj o ofertă care poate fi pe placul acestuia din punct de vedere financiar.
Rămâne de văzut dacă fotbalistul va accepta propunerea sau va aștepta să prindă un alt contract. În vârstă de 30 de ani, Karlo Muhar a debutat în fotbal la Dinamo Zagreb II și a bifat o singură partidă în echipa principală a clubului din capitala Croației. El a trecut apoi pe la Inter Zapresic, Lech Poznan, Kayserispor și CSKA Sofia, înainte să semneze cu CFR Cluj, în 2022.
Mijlocașul a plecat ulterior la Al-Orobah, în 2024, revenind în Gruia după doar un sezon petrecut în Arabia Saudită. Cotat la 1.2 milioane de euro pe Transfermarkt, Karlo Muhar a marcat 22 de goluri în 135 de partide pe parcursul celor două aventuri la CFR Cluj.

Universitatea Craiova joacă primul meci acasă în grupele Conference League! Programul complet

Vineri a avut loc tragerea la sorți a duelurilor din faza principală a Conference League, iar oltenii au avut noroc. Din urna 1, echipa lui Filipe Coelho va da peste cel mai accesibil adversar, FC Copenhaga, evitând dueluri cu Atalanta, Ajax, AS Monaco sau Freiburg.
E adevărat că oltenilor le-au fost repartizate cam cele mai grele adversare posibile din urnele 2 și 3, Brighton și Getafe, dar e cunoscut faptul că formațiile din campionatele de top nu folosesc cele mai bune garnituri în Conference League, deci Craiova ar putea obține puncte din aceste dueluri.
Apoi, Kairat Almaty nu mai e la nivelul de anul trecut, când a jucat în Champions League, dovadă parcursul din preliminarii, unde a fost eliminată de Levski din UCL, pierzând ambele manșe cu 0-1, iar în play-off-ul Europa League a cedat cu 0-3 ambele meciuri contra lui Anderlecht.
Din urna a 5-a, Craiova a primit cel mai accesibil adversar posibil, andorezii de la Inter d'Escaldes, deși puteau da peste Hajduk Split, Aarhus (campioana Danemarcei) sau Nordsjaelland. În plus, în urna a 6-a se aflau echipe precum FC Thun (campioana Elveției), CSKA Sofia sau Mjallby (campioana Suediei), dar oltenii se vor duela cu albanezii de la Egnatia, așadar, încă o dată, nimic de speriat.
Duminică, UEFA a anunțat programul complet al meciurilor din faza ligii din Conference League. Universitatea Craiova a aflat, astfel, că va debuta în competiție pe teren propriu, împotriva celor de la Getafe, la jumătatea lunii octombrie. Cea mai dificilă deplasare, acasă la Brighton, va avea loc în etapa a patra, respectiv la finalul lunii noiembrie, oltenii urmând să înfrunte cel mai dificil adversar (conform urnelor), FC Copenhaga, pe 17 decembrie, în Bănie.
Programul complet al Universității Craiova în faza ligii din Conference League:
  • Universitatea Craiova - Getafe, 15 octombrie, ora 19:45
  • Inter Club d'Escaldes - Universitatea Craiova, 22 octombrie, ora 19:45
  • Universitatea Craiova - KF Egnatia, 5 noiembrie, ora 22:00
  • Brighton & Hove Albion - Universitatea Craiova, 26 noiembrie, ora 19:45
  • Kairat Almaty - Universitatea Craiova, 10 decembrie, ora 17:30
  • Universitatea Craiova - FC Copenhaga, 17 decembrie, ora 22:00

Alătură-te celor Mai mult de 2 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo