Coelho, vești proaste după 4-0 cu Petrolul! Craiova e fără doi jucători importanți la meciul tur cu KuPS din Europa League
Universitatea Craiova a obținut o victorie categorică aseară, pe teren propriu, scor 4-0 în fața celor de la Petrolul Ploiești, într-un meci contând pentru cea de-a treia etapă din SuperLigă. La finalul partidei, Filipe Coelho a analizat prestația jucătorilor săi și a vorbit și despre ce urmează pentru echipa sa, anunțând că va avea doi absenți importanți la meciul cu KuPS din Europa League.
Universitatea Craiova
Credit imagine: From Official Website
Universitatea Craiova s-a impus clar aseară, pe teren propriu, cu scorul de 4-0 în fața celor de la Petrolul Ploiești, într-un meci contând pentru cea de-a treia etapă din SuperLigă.
După eșecul cu Dinamo (1-5) și eliminarea din preliminariile Champions League, oltenii le-au readus zâmbetul pe buze fanilor reușind o victorie categorică, grație golurilor marcate de Steven Nsimba (care a înscris de două ori), Ștefan Baiaram și Simon Elisor.
La finalul partidei, antrenorul echipei a făcut câteva declarații, analizând prestația jucătorilor săi. Filipe Coelho s-a arătat mulțumit de victorie, dar a dat de înțeles că mai sunt lucruri de îmbunătățit.
De asemenea, tehnicianul a vorbit despre eliminarea din Champions League și despre următorul duel din cupele europene, cu finlandezii de la KuPS. Coelho a anunțat că Craiova nu se va putea baza nici joia viitoare pe Oleksandr Romanchuk și Assad Al-Hamlawi.
Cei doi nu au revenit la antrenamente după accidentările suferite, iar staff-ul oltenilor nu ia în considerare varianta ca fundașul central și atacantul să poată fi folosiți pe 6 august, în meciul tur cu campioana Finlandei.
Coelho, vești proaste înainte de KuPS - Universitatea Craiova
"Am luat cele 3 puncte și asta e important. Am câștigat, mai putem să ne îmbunătățim, când pierdem, nu e nimic terminat. E un proces, continuăm să muncim. Muncim în ritmul nostru, în fotbal sunt momente bune din care putem învăța.
E parte din fotbal, nicio echipă nu îndeplinește toate obiectivele. Mergem mai departe și încercăm să ne îmbunătățim. Nsimba a jucat 90 de minute în meciurile trecute, acum a marcat două goluri și a jucat 45 de minute. Trebuie să avem grijă de el cum avem și față de ceilalți.
În acest moment, nu. Vom vedea mâine, dar acum Romanchuk și Al-Hamlawi sunt out. Nu se antrenează cu grupul, vom vedea (n.r. dacă vor putea reveni în lot până joi).
O vom analiza pe KuPS, deja am început să fac asta. Ne vom concentra de mâine (n.r. duminică) pe ei. Mâine este ziua în care să ne gândim la acel meci, până acum ne-am gândit la Petrolul. Am avut o evoluție bună, dar nu perfectă", a declarat Filipe Coelho.
În urma victoriei de aseară, Universitatea Craiova a urcat pentru moment pe locul 2 în clasamentul SuperLigii, cu 6 puncte, fiind la egalitate cu FCSB, care are un meci mai puțin disputat, și FC Argeș.
În următoarea etapă din campionatul României, oltenii vor juca duminica viitoare tot acasă, cu FC Argeș. Până atunci, joi seară, echipa lui Coelho se va deplasa la Kuopio pentru meciul tur cu KuPS, din turul 3 preliminar al Europa League.
Meciuri asemănătoare
Universitatea Craiova
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4133.png)
4
0
FC Petrolul
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4793.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)