Criza continuă la CFR Cluj și după venirea lui Marius Șumudică! Ardelenii, învinși clar de Corvinul
De Nicu Savin
Publicat 16/08/2026 la 23:25 GMT+3
CFR Cluj a suferit a 3-a înfrângere în 4 meciuri jucate în actualul sezon al Superligii. La prima partidă de după revenirea lui Marius Șumudică pe bancă, ardelenii au pierdut clar în deplasare cu Corvinul Hunedoara, scor 0-3. Formația din Gruia a ajuns la 4 eșecuri la rând în toate competițiile.
Marius Șumudică
Credit imagine: Getty Images
CFR Cluj se confruntă cu mari probleme financiare, iar asta se reflectă și în rezultatele echipei. După eșecul cu Tromso din manșa tur a turului 3 preliminar din Conference League (0-5), Antonio Folha a fost dat afară, iar patronul anunța o revoluție totală. Ardelenii au pierdut și manșa retur contra norvegienilor (1-2), iar a doua zi clubul din Gruia a anunțat că Marius Șumudică e noul antrenor al echipei.
Revenit la CFR la 5 ani distanță de când a plecat pe ușa din spate din Gruia, în urma unui scandal de proporții, Șumudică și-a intrat în rol și primul meci din noul său mandat a fost cel cu Corvinul Hunedoara, disputat la Arad. Gazdele au controlat prima repriză și au reușit să intre în avantaj la pauză, grație golului marcat de Antonio Manolache în minutul 43, în urma unui șut puternic din unghi închis, care l-a surprins pe Vâlceanu.
În partea secundă, CFR a dat ceva semne de viață, iar Drazic a fost aproape de egalare în minutul 58. Totuși, jocul ardelenilor a suferit în continuare, iar soarta meciului s-a decis în minutul 71, când sârbul Mihajlo Ivancevic a dublat avantajul Corvinului în urma unui corner.
CFR Cluj a încercat să revină în joc în ultimele 20 de minute, dar hunedorenii au gestionat fără probleme avantajul de pe tabelă și pe final au mai lovit o dată, nigerianul Gideon Uche Goodlad stabilind scorul final în minutul 89. Echipa lui Florin Maxim a reușit astfel a doua victorie de la revenirea în SuperLiga și a urcat momentan până pe locul 7 în clasament (poate coborî până pe 8, dacă U Cluj va câștiga luni cu UTA Arad).
De partea cealaltă, criza se adâncește la CFR Cluj, care a ajuns la 4 înfrângeri la rând în toate competițiile și 3 în cele 4 meciuri disputate în acest sezon din SuperLiga. Echipa lui Șumudică e pe locul 14, cu doar 3 puncte, devansându-le doar pe Csikszereda (un punct) și UTA Arad (două puncte). În etapa următoare, CFR Cluj va juca acasă cu FCSB, iar Corvinul va evolua tot la Arad, însă în calitate de oaspete a celor de la UTA.
Meciuri asemănătoare
Corvinul Hunedoara
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4515.png)
3
0
CFR 1907 Cluj
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/112399.png)
Promo
Promo