Dan Petrescu și-a făcut apariția în tribune la debutul noului sezon din SuperLigă! Pe cine vede favorită la titlu

Noul sezon din SuperLigă a debutat aseară, când s-au jucat primele meciuri din runda inaugurală. Dan Petrescu a fost surprins în tribune atât la duelul dintre FC Voluntari și FC Botoșani, cât și la partida FCSB - FC Argeș. Antrenorul, care și-a făcut apariția pentru prima dată după problemele grave de sănătate cu care s-a confruntat, a spus cine e favorita lui la titlu.

Dan Petrescu

Credit imagine: Getty Images

Sezonul 2026/27 din SuperLigă a început aseară, când s-au disputat primele două meciuri din runda inaugurală, FC Voluntari - FC Botoșani și FCSB - FC Argeș.
Dan Petrescu a fost văzut în tribune la ambele partide, fostul antrenor de la CFR Cluj făcându-și prima apariție publică după aproape un an în care s-a confruntat cu probleme serioase de sănătate.
Tehnicianul nu a fost ocolit de jurnaliștii prezenți la stadionul celor de la FC Voluntari, iar la finalul partidei a fost întrebat cine este favorita sa la câștigarea titlului în această nouă stagiune a campionatului României.
Dan Petrescu a spus că, la fel ca de fiecare dată, el mizează pe campioana en-titre, aceasta având prima șansă la titlu, mai ales că, în cazul Universității Craiova, se poate vorbi și despre o campanie bună de transferuri.
"Cred că Universitatea Craiova va rămâne favorită, mai ales că a luat jucători buni. Tot timpul echipa campioană e favorită", a declarat Dan Petrescu.

Universitatea Craiova, favorită la un nou titlu în SuperLigă

Echipa lui Filipe Coelho este marea favorită la titlu și în opinia redactorilor Eurosport, care au făcut predicții cu privire la noul sezon din SuperLigă, numind echipa care va câștiga titlul, cluburile care vor ajunge în play-off și cele care vor retrograda și cine va fi golgheterul campionatului.
Astfel, 66% dintre membrii redacției mizează pe o nouă victorie a Craiovei în cursa pentru titlul de campioană a României, restul fiind împărțiți între FCSB (17%) și "U" Cluj (17%).
În ceea ce privește play-off-ul SuperLigii, 4 echipe s-au regăsit în previziunile tuturor redactorilor Eurosport. Este vorba despre Universitatea Craiova, FCSB, "U" Cluj și Rapid.
Pentru celelalte două poziții din top 6 au fost numite CFR Cluj (83%), Dinamo (33%), Farul Constanța (33%), UTA Arad (33%) și FC Botoșani (17%).
Singurul capitol la care a fost unanimitate între jurnaliștii Eurosport a fost cel al echipelor retrogradate. Toți redactorii au votat ca favorită să părăsească prima ligă FK Csikszereda. Pentru cel de-al doilea loc de la coada clasamentului, au fost numite echipe ca Oțelul Galați (33% dintre voturi), Petrolul Ploiești (17%), Sepsi Sf. Gheorghe (17%) și FC Voluntari (33%).
Ilfovenii au primit și 66% voturi pentru a ajunge la baraj, alături de Petrolul (33%), Oțelul Galați și Corvinul Hunedoara (17% fiecare).

Programul primei etape din sezonul 2026/27 din SuperLigă

Vineri, 17 iulie
  • FC Voluntari - FC Botoșani 2-2
  • FCSB - FC Argeș 2-0
Sâmbătă, 18 iulie
  • Oțelul Galați - CFR Cluj, ora 18:30
  • Universitatea Craiova - UTA Arad, ora 21:15
Duminică, 19 iulie
  • Universitatea Cluj - Farul Constanța, ora 17:00
  • Petrolul Ploiești - Dinamo, ora 19:30
Luni, 20 iulie
  • Corvinul Hunedoara - FK Csikszereda, ora 18:30
  • Rapid - Sepsi OSK Sf. Gheorghe, ora 21:30

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo