Daniel Bîrligea, salariu impresionant! Cât ar urma să încaseze atacantul la Frosinone
Eurosport on GoogleDaniel Bîrligea este aproape să ajungă la Frosinone. Oferta înaintată de italieni este pe placul celor de la FCSB și, dacă nu va interveni ceva pe ultima sută de metri, atacantul va ajunge în Serie A, unde va avea un salariu de 62.500 de euro. În acest moment, el încasează în fiecare lună 25.000 de euro de la fosta campioană a României.
Daniel Bîrligea (FCSB)
Credit imagine: Getty Images
Daniel Bîrligea a fost titular incontestabil în atacul celor de la FCSB de la sosirea sa la echipă. Deși nu a oferit un randament ridicat în startul sezonului, atacantul a înregistrat o performanță notabilă în meciul cu FC Botoșani, marcând două goluri, iar respectiva prestație pare că i-a convins pe italienii de la Frosinone să îl transfere.
Gruparea din Serie A oferă cinci milioane de euro pentru realizarea transferului, suma inițială pe care FCSB ar urma să o primească fiind de 1,5 milioane de euro. Restul banilor vor intra în contul clubului bucureștean dacă Frosinone se va salva de la retrogradare.
Oficialii "roș-albaștrii" sunt mulțumiți de propunerea primită, iar Daniel Bîrligea negociază acum cu Frosinone. Conform Fanatik, salariul oferit de către italieni este de 750.000 de euro pe sezon, adică 62.500 de euro lunar. La FCSB, atacantul încasează mult mai puțin, 25.000 de euro.
Rămâne de văzut dacă va interveni ceva pe ultima sută de metri sau dacă Daniel Bîrligea va pleca în curând în Italia pentru a efectua vizita medicală. Frosinone a revenit în Serie A și a pierdut cu Juventus, scor 0-1, în runda inaugurală a campionatului. Sâmbătă, posibila viitoare echipă a lui Bîrligea se va duela cu formația lui Radu Drăgușin, Fiorentina.
Detaliile transferului
În contul celor de la FCSB vor intra inițial 1,5 milioane de euro pentru împrumutul lui Bîrligea pe un sezon . Ulterior, dacă Frosinone va rămâne în Serie A, atunci "roș-albaștrii" vor primi și restul de 3,5 milioane de euro pentru transferul definitiv.
În cazul în care Frosinone va retrograda în Serie B, atunci Daniel Bîrligea ar urma să se reîntoarcă la FCSB, bineînțeles dacă nu cumva italienii vor dori să îl păstreze chiar dacă această condiție pentru activarea transferului nu s-ar îndeplini.
După două sezoane petrecute în Serie B, Frosinone a revenit în primul eșalon italian la finalul stagiunii precedente. În noua ediție de Serie A, posibila viitoare echipă a lui Daniel Bîrligea a pierdut partida cu Juventus la limită, scor 0-1, în vreme ce în Cupa Italiei a obținut un succes categoric, 4-1, cu Juve Stabia.
În vârstă de 26 de ani, Daniel Bîrligea a debutat în fotbal la Teramo, mai apoi ajungând în România la CFR Cluj, înainte să fie achiziționat de FCSB în 2024. El a marcat 33 de goluri în 80 de partide pentru echipa "roș-albastră". Cotat la 4,5 milioane de euro pe Transfermarkt, Bîrligea a debutat în echipa națională în octombrie 2023 și a punctat de două ori în 9 selecții.
Subiecte asemănătoare
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4124.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4941.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4050.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/112199.png)