Daniel Pancu, nemulțumit după remiza dintre FC Botoșani și Rapid! "Nu cred că se impunea penalty"
Rapid a obținut doar o remiză aseară, în deplasare, scor 1-1 cu FC Botoșani, în ultimul meci contând pentru cea de-a doua etapă a SuperLigii. La finalul partidei, în care giuleștenii au fost egalați în prelungiri după un penalty, antrenorul Daniel Pancu s-a arătat nemulțumit de arbitraj, precizând că nu este de acord cu acordarea loviturii de la 11 metri.
Daniel Pancu (Rapid)
Credit imagine: Facebook
Rapid a remizat aseară, în deplasare, cu FC Botoșani, scor 1-1, în ultimul meci contând pentru cea de-a doua etapă din noul sezon al SuperLigii.
Giuleștenii au condus din minutul 45, după golul lui Claudiu Petrila, până în prelungirile partidei, când gazdele au primit o lovitură de la 11 metri, transformată de Sebastian Mailat.
La finalul meciului, Daniel Pancu a făcut câteva declarații, arătându-se nemulțumit de arbitraj. Antrenorul Rapidului a spus că simte că moldovenii au fost "împinși de la spate în teren" și că nu consideră că se impunea dictarea unui penalty după ce Andrei Dumiter a fost tras subtil de tricou de Pașcanu.
În ceea ce privește prestația echipei sale, tehnicianul a spus că, în opinia lui, giuleștenii ar fi putut să facă mai mult și să obțină un rezultat mai bun, dar a subliniat totodată că încă nu își cunoaște perfect jucătorii, lucru la care muncește în prezent.
Daniel Pancu: "Nu cred că se impunea penalty"
"Am avut o primă repriză foarte bună, după care, normal, adversarul jucând acasă, cu publicul, poate împinși și de la spate în teren, așa mi s-a părut, a venit și și-a creat ocazii. Noi, cu două schimbări făcute forțat, cred că puteam face mai mult.
Am avut destule spații, am venit cu jucători proaspeți după bancă, dar n-am mai avut profunzime, le-am dat ocazia să vină cu multe mingi în careul nostru și inevitabilul s-a produs. Cred că e un rezultat echitabil.
Suntem abia la început, avem multe de îmbunătățit. Retragerea asta vine din mental, aici avem cel mai mult de lucrat. E o respingere din centru a lui Sălceanu, care nu trebuie să existe, trebuia să scoată mingea în lateral.
Când îți prezinți adversarul și știi că Markovic are fenta asta, de pe stângul pe dreptul, trebuie să stai pe picioare. La Pașcanu e o ținere reciprocă, nu cred că se impunea penalty, nu cred că mai ajungea jucătorul de la Botoșani. Se ratează, apoi se repetă, nu știu... Nu am văzut nicio fază, spun doar ce am văzut de pe margine.
Sunt în faza în care îmi cunosc jucătorii, va mai dura. Sper ca toți să înțeleagă sistemul rotațional, pentru că e important pentru a obține ceva la finalul campionatului. Trebuie să-și facă simțită prezența când intră. Sunt lucruri de îmbunătățit, nu pot să spun că sunt supărat, e un rezultat echitabil până la urmă.
E important să îmi cunosc jucătorii în condițiile competiției, pentru că nu-i cunosc în condiții de joc. Perioada de transferuri e deschisă până în septembrie, deci nu pot să renunț la jucători fără să-i văd în meciuri oficiale. Cu siguranță că vor mai reveni jucători", a declarat Daniel Pancu.
În urma rezultatului de aseară, Rapid are 4 puncte și este pe locul 2 în clasamentul SuperLigii, unde lider este FCSB, singura care a acumulat 6 puncte în primele două etape din noul sezon.
În runda următoare a campionatului României, echipa lui Daniel Pancu va juca duminică seară, de la ora 21:30, pe teren propriu, contra celor de la CFR Cluj.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
FC Botoșani
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/117219.png)
1
1
Rapid Bucuresti
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4099.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)