Daniel Pancu și-a ales favorita la titlu în SuperLigă! "Asta nu înseamnă că Rapid nu poate fi campioană"

Eurosport on Google

Rapid o va înfrunta sâmbătă seară, pe teren propriu, pe FC Voluntari, într-un meci contând pentru cea de-a 9-a etapă a SuperLigii. Înaintea partidei, antrenorul Daniel Pancu a vorbit despre echipa sa și despre situația din campionatul României, anunțând cine crede că este principala favorită la titlu și ce șanse au giuleștenii.

Daniel Pancu

Credit imagine: Getty Images

Rapid va primi sâmbătă seară, de la ora 21:30, vizita celor de la FC Voluntari, într-un meci contând pentru cea de-a noua etapă a campionatului României.
Înaintea partidei, giuleștenii se află pe locul 2 în clasamentul din SuperLigă, cu 15 puncte, cu două mai puțin decât liderul Dinamo. În primele 8 partide ale stagiunii, echipa lui Daniel Pancu a înregistrat 4 victorii, 3 remize și o înfrângere.
Astăzi, antrenorul a susținut o conferință de presă în care a vorbit, printre altele, despre cum vede lupta pentru titlul de campioană. Tehnicianul a spus că, în opinia sa, Universitatea Craiova este singura favorită să-și adjudece trofeul, deși nu o exclude din luptă nici pe Rapid.
Daniel Pancu a recunoscut că giuleștenilor nu le va fi, însă, ușor să se mențină în partea superioară a clasamentului, dezvăluind că obiectivul său este acela de a obține victorii cu toate echipele importante din competiție.

Daniel Pancu și-a ales favorita la titlu în SuperLigă

"Noi nu putem să tratăm decât la victorie toate jocurile. Plecăm cu handicap, e clar. Craiova e singura și marea favorită la câștigarea titlului, în opinia mea. Asta nu înseamnă că și Rapid nu poate fi campioană, chiar din sezonul acesta.
Nu excludem varianta asta. Doar că trebuie să recunoaștem niște lucruri obiective. Sunt niște lucruri făcute în timp acolo. Mi-am dorit să câștig, dacă se poate, toate duelurile cu echipele de play-off, pentru a fi mental la nivel de play-off. Nu am reușit decât cu CFR. Egal cu Craiova și ne-a bătut Dinamo. Eu la lucrurile astea mă refer.
Când o să rămânem între noi, undeva se face diferența. Dar asta nu înseamnă că Rapid nu poate fi campioană de anul acesta. Luptăm pentru a fi campioni. Doar că este foarte, foarte greu", a declarat Daniel Pancu.
Duelul dintre Rapid și FC Voluntari, meci contând pentru cea de-a noua etapă a SuperLigii, este programat sâmbătă seară, de la ora 21:30, în Giulești.
Alătură-te celor Mai mult de 2 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo