Denis Drăguș se umple de bani înainte să semneze cu FCSB! Suma pe care i-o plătește Trabzonspor
Eurosport on GoogleFCSB s-a impus aseară cu scorul de 5-0 în fața celor de la FC Argeș, în grupele Cupei României. După meci, patronul roș-albaștrilor a anunțat că Denis Drăguș va fi noul jucător al echipei. Atacantul român va încasa o sumă uriașă de bani din partea celor de la Trabzonspor, în schimbul rezilierii contractului.
Denis Drăguș
Credit imagine: Getty Images
FCSB a obținut o victorie clară aseară, pe terenul celor de la FC Argeș, scor 5-0, într-un meci contând pentru prima etapă din faza grupelor Cupei României. La finalul partidei, conducerea roș-albaștrilor a anunțat că astăzi va face 3 transferuri de răsunet, care vor costa în total 5 milioane de euro.
Inițial nu a fost specificat numele fotbaliștilor, însă ulterior s-a aflat că ar fi vorba despre Denis Drăguș, Meriton Korenica și Karlo Muhar. Românul va semna un contract valabil trei ani și va câștiga anual aproximativ un milion de euro, un salariu record pentru România.
Presa din România a anunțat astăzi că Denis Drăguș va încasa o sumă uriașă de bani încă dinainte de a semna cu FCSB. Conform GSP, cei de la Trabzonspor îi vor achita un milion de euro în schimbul rezilierii contractului, care era scadent în 2028.
Românul avea un salariu de 1,6 milioane de euro pe an, ceea ce înseamnă că turcii i-ar mai fi plătit 3,2 milioane de euro dacă și-ar fi dus înțelegerea la bun sfârșit. Oficialii fostei campioane din Super Lig au decis să-i plătească un milion de euro pentru a-l convinge să accepte despărțirea de echipă.
Turcii vor economisi astfel 2,2 milioane de euro, iar fotbalistul va putea semna din postura de jucător liber de contract cu FCSB, formație care s-a aflat pe urmele sale încă de la începutul verii.
Denis Drăguș ajunge vineri la FCSB
Conform unui anunț făcut de patronul roș-albaștrilor, acesta ar vrea ca Denis Drăguș să debuteze la FCSB chiar în derby-ul cu Dinamo din weekend. Atacantul român nu a mai jucat un meci oficial de la începutul lunii mai.
Cu toate astea, de-a lungul verii, Drăguș s-a antrenat intens alături de cei de la Trabzonspor, pe care și-a dorit să-i convingă să-l păstreze în lot, lucru care nu s-a întâmplat.
Fotbalistul de 27 de ani este așteptat să ajungă vineri alături de noii săi coechipieri, urmând să facă primul antrenament sub comanda lui Marius Baciu. Rămâne de văzut dacă va putea intra pe teren sâmbătă seară.
Derby-ul dintre Dinamo și FCSB, din cea de-a opta etapă a SuperLigii, este programat pe 5 septembrie, de la ora 20:30, urmând să se joace pe stadionul Arcul de Triumf.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Dinamo București
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4042.png)
2
1
FCSB
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4124.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)