Dinamo și-a luat atacant! Fotbalistul are șanse importante să debuteze cu FCSB
Eurosport on GoogleDean Zandbergen este noul jucător al lui Dinamo. Atacantul olandez a impresionat la VVV-Venlo și a semnat un contract valabil pe trei ani, având șanse mari să debuteze chiar în derby-ul cu FCSB din SuperLiga.
Dean Zandbergen
Credit imagine: Getty Images
Dinamo a rezolvat o problemă importantă. Având foarte puțini jucători pe postul de atacant central capabili să se bată la titularizare, "câinii roșii" au oficializat astăzi transferul lui Dean Zandbergen. Olandezul a fost prezentat în cursul zilei de marți și a semnat un contract valabil pe trei ani cu liderul din SuperLiga.
"Bine ai venit, Dean Zandbergen!
Ne bucurăm să anunțăm că am ajuns la un acord de transfer cu clubul olandez VVV-Venlo pentru atacantul în vârstă de 24 de ani, Dean Zandbergen. De-a lungul carierei sale, Dean a evoluat pentru cluburile olandeze Sparta Rotterdam, FC Dordrecht și VVV-Venlo.
În sezonul recent încheiat, Dean a bifat un număr de 34 de meciuri în divizia secundă olandeză pentru Venlo, reușind să înscrie 15 goluri și oferind 3 pase decisive. În acest început de sezon, tot pentru Venlo a jucat în 4 meciuri, reușind să înscrie 4 goluri. Dean a semnat un contract valabil pentru 3 sezoane, până la data de 30.06.2029.
Îi urăm mult succes lui Dean la Dinamo și cât mai multe realizări în tricoul alb-roșu!", este comunicatul emis de Dinamo.
Dean Zandbergen a semnat cu Dinamo! Atacantul ar putea fi titular cu FCSB
În vârstă de 24 de ani, Dean Zandbergen și-a început cariera de seniori la Excelsior Maassluis, ulterior trecând pe la TOGB, Sparta Rotterdam, Jong Sparta, Dordrecht și VVV-Venlo. La ultima formație a impresionat, marcând 21 de goluri în 48 de partide, 15 dintre aceste reușite venind în sezonul precedent.
Olandezul are șanse importante să debuteze chiar în derby-ul cu FCSB, programat sâmbătă, de la ora 20:30. Karamoko a fost văzut la finalul meciului de la Arad împotriva Corvinului acuzând mici probleme medicale și riscă să nu fie apt peste patru zile. De menționat că el chiar ar putea pleca de la Dinamo, Andrei Nicolescu dezvăluind că se poartă negocieri.
Astfel, Nuno Campos ar avea de ales între Zandbergen și Alexandru Pop pentru titularizare. Atacantul român, cu excepția partidei împotriva Universității Craiova, când a marcat un gol și a oferit o pasă decisivă, nu a impresionat în acest sezon. Noul vârf dinamovist are meciuri în picioare și a înscris patru goluri în patru confruntări pentru VVV-Venlo, fiind jucătorul mai în formă.
Meciuri asemănătoare
Dinamo București
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4042.png)
2
1
FCSB
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4124.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)