Dinamo, victorie clară cu FC Voluntari în SuperLiga! Ambulanța a intrat pe gazon în repriza a 2-a
Eurosport on GoogleDinamo a învins-o pe FC Voluntari, scor 4-0, în etapa a 4-a din SuperLiga și urcă pe locul secund. În repriza a doua au avut loc momente de panică pe Arcul de Triumf, medicii de pe ambulanță intervenind după ce Pascual a rămas întins pe gazon.
Dinamo (Foto: Dan Andrei Panaitescu, DAP creative.sport)
Credit imagine: Eurosport
Dinamo și FC Voluntari s-au întâlnit sâmbătă seară în etapa cu numărul patru din SuperLiga. Înainte de startul partidei, un moment emoționant a avut loc pe Arcul de Triumf, pe gazon făcându-și apariția jucătorii de la Dinamo 2, aceștia fiind implicați, săptămâna trecută, într-un accident de circulație.
Prima ocazie a venit în minutul 5. Ilfovenii au comis o gafă în apărare, dar de care Pop și Musi, cu șuturi din interiorul careului, nu au reușit să profite. Mai apoi, Soro, de la distanță și din prima, a trimis spre poartă, mingea trecând de puțin pe lângă bară. Până la urmă, "câinii roșii" au deschis scorul.
În minutul 37, Musi a fost călcat în careu. Iulian Călin a lăsat jocul să continue, însă a fost chemat ulterior la margine. Centralul a constatat că Ion Gheorghe l-a faultat pe jucătorul lui Dinamo și, în minutul 40, Armstrong a finalizat fără prea mari emoții de la punctul cu var. Astfel, gazdele intrau în avantaj la cabine, scor 1-0.
Dinamo, victorie cu FC Voluntari, scor 4-0! Ambulanța a intervenit în repriza secundă
Dinamo a trecut pe lângă majorarea avantajului în minutul 56. Mărginean l-a găsit în fața porții pe Musi, care ar fi trebuit să marcheze, dar, în mod inexplicabil, a trimis cu capul pe lângă minge. Ulterior, în minutul 69, FC Voluntari a înscris, însă golul a fost anulat pentru un ofsaid la Babic. Musi și-a spălat păcatele în minutul 73, când o pasă l-a găsit singur cu Jurhar, iar atacantul de la Dinamo a înscris cu un șut la colțul lung.
În minutul 76 au avut loc momente de panică pe Arcul de Triumf. După un contact cu Haită, Pascual a rămas inert pe gazon. Jucătorii de la Dinamo au făcut gesturi disperate ca medicii să intervină și nu a durat mult până când ambulanța a ajuns lângă fotbalistul iberic. Din fericire, după aproximativ șapte minute, el s-a ridicat și a fost schimbat, fără să fie necesară urcarea acestuia în vehiculul medical.

Sursă: captură de ecran Prima Sport
Credit imagine: From Official Website
FC Voluntari nu a reușit să revină și, mai mult decât atât, Dinamo a marcat prin Hintsa, în minutul 90+6, iar Mazilu, în minutul 90+11, pe un contraatac, a stabilit scorul final, 4-0. Astfel, echipa lui Nuno Campos ajunge la șapte puncte și urcă pe un provizoriu loc doi, la o lungime în spatele rivalei Rapid, pe care o va întâlni etapa viitoare. De partea cealaltă, ilfovenii rămân cu patru puncte și ocupă poziția a 11-a, iar în runda următoare vor primi vizita celor de la Petrolul Ploiești.
Meciuri asemănătoare
Dinamo București
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4042.png)
4
0
FC Voluntari
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/121660.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)