FCSB câștigă meciul cu FC Botoșani în minutul 90+6! Bîrligea a reușit o dublă și a anulat astfel gafele comise de apărare

Eurosport on Google

FCSB a învins-o pe FC Botoșani, scor 3-2, în ultima partidă a etapei cu numărul cinci din SuperLiga! Daniel Bîrligea a reușit o dublă, anulând astfel gafele comise de fosta campioană a României la cele două goluri înscrise de moldoveni.

FCSB (sursă: AGERPRES)

Credit imagine: From Official Website

Etapa cu numărul cinci din SuperLiga s-a încheiat în această seară cu meciul dintre FCSB și FC Botoșani. Cele două s-au întâlnit pe Arcul de Triumf, iar fosta campioană a României a recurs, în mod surprinzător, la un sistem cu trei apărători, în loc de clasica formulă cu patru fundași.
Formația gazdă a deschis destul de repede scorul. În minutul 10, Pădurariu a trimis o centrare care a traversat întregul careu, Cisotti i-a pus mingea lui Joao Paulo cu pieptul, iar fotbalistul din Capul Verde, nemarcat, a înscris fără vreo șansă pentru Anestis.
În minutul 23, Daniel Bîrligea a trimis cu capul din interiorul careului, portarul de la FC Botoșani respingând cu dificultate. A urmat o ocazie importantă a moldovenilor. În minutul 26, Petro, din careu, a șutat periculos, mingea trecând de puțin pe lângă bară.
FC Botoșani a restabilit egalitatea înainte de pauză. În minutul 36, Dawa, în loc să joace simplu, și-a prelungit mingea, încercând să treacă de Dumiter. Papa a recuperat și l-a servit pe Dumiter, care, singur cu Mihai Popa, a îndeplinit o simplă formalitate. Astfel, la cabine s-a intrat cu scorul de 1-1.

FCSB obține victoria în prelungiri și revine pe primul loc

Greșeala de la golul primit de FCSB i-a fost fatală lui Dawa. Acesta a fost schimbat la pauză cu Vali Crețu, astfel că s-a revenit la sistemul utilizat în mod normal de echipa bucureșteană. Totuși, în repriza secundă, am asistat la o nouă gafă care a dus la un gol marcat de FC Botoșani.
Greșeala de la golul primit de FCSB i-a fost fatală lui Dawa. Acesta a fost schimbat la pauză cu Vali Crețu, astfel că s-a revenit la sistemul utilizat în mod normal de echipa bucureșteană. Totuși, în repriza secundă, am asistat la o nouă gafă care a dus la un gol marcat de FC Botoșani.
În minutul 69, FC Botoșani a trecut pe lângă marcarea unui nou gol. Aflat în careu, Petro a trimis periculos, mingea fiind respinsă cu capul de Duarte. Balonul a ajuns înapoi la jucătorul formației moldave, care, cu toată poarta în față, ce-i drept ușor incomodat de Batubinsika, a șutat peste transversală.
FCSB a presat în finalul jocului, iar Pădurariu, în minutul 87, a pătruns periculos, șutul său pe colțul scurt fiind respins în corner. La lovitura de colț obținută, Batubinsika a trimis mingea în plasă pentru 3-2, însă reușita a fost anulată pentru un henț comis de fundaș. Mai apoi, în minutul 89, Kovtalyuk a zguduit bara porții lui Popa. Același ucrainean, pe un contraatac declanșat după câteva zeci de secunde, l-a întins serios pe portarul de la FCSB.
Până la urmă, FCSB a marcat în al șaselea minut al prelungirilor, grație unei execuții fantastice a lui Bîrligea sub transversală! Astfel, fosta campioană a României s-a impus cu scorul de 3-2, punând punct seriei de două remize consecutive!
FCSB ajunge la 11 puncte și se află pe primul loc în SuperLiga, la o lungime în fața celor de la Dinamo și FC Argeș. De partea cealaltă, FC Botoșani, cu trei puncte, ocupă poziția a 14-a. Pentru bucureșteni urmează deplasarea de la Cluj, cu CFR, în vreme ce moldovenii vor primi vizita celor de la Csikszereda, după ce vor evolua pe terenul lui Șelimbăr în Cupa României.
Alătură-te celor Mai mult de 2 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo