FCSB vrea să transfere de la "U" Cluj! Decizia ambițioasă anunțată după semieșecul cu Farul Constanța

După ce a fost eliminată de FK Auda din Conference League într-un mod rușinos, FCSB a obținut doar un punct cu Farul Constanța în SuperLiga, revenind de la 0-2 și terminând la egalitate, scor 2-2. La sfârșitul disputei, conducerea fostei campioane a României a anunțat că îi va contacta pe cei de la "U" Cluj pentru a vedea dacă îl poate transfera pe Jovo Lukic.

"U" Cluj

Credit imagine: Facebook

Sezonul trecut, FCSB a înregistrat o contraperformanță istorică, ratând în premieră accederea în play-off-ul SuperLiga. Totuși, gruparea "roș-albastră" a reușit să se califice în Conference League, învingându-le la baraj pe FC Botoșani și Dinamo. Deși în actuala stagiune ocupă după trei etape prima poziție în campionat, situația nu este deloc pe placul fanilor, având în vedere eliminarea rușinoasă din cupele europene.
Luni, FCSB a încercat să obțină maximum de puncte în primele trei etape pentru a 5-a oară în ultimii 23 de ani. Totuși, fosta campioană a României s-a văzut condusă la pauză cu 0-2 de Farul Constanța, în cele din urmă reușind să smulgă o remiză. Jocul nu este deloc pe placul conducerii clubului, care a anunțat că va încerca un transfer spectaculos.

Jovo Lukic, dorit de FCSB

Potrivit informațiilor prezentate la Prima Sport, finanțatorul "roș-albaștrilor" îl vrea pe Jovo Lukic, fiind total nemulțumit de randamentul lui Daniel Bîrligea. Marți va avea loc o discuție între FCSB și "U" Cluj, fosta campioană a României vrând să vadă dacă atacantul bosniac care a marcat la Campionatul Mondial mai este disponibil.
Tot luni, "U" Cluj a câștigat meciul cu FC Botoșani, scor 2-1, iar în lot nu s-a regăsit Jovo Lukic. Cristiano Bergodi a pus absența pe seama unei accidentări, însă nu este un secret faptul că ardelenii au pe masă oferte pentru cedarea atacantului, acesta fiind presupusul motiv adevărat al neintroducerii pe lista de joc a bosniacului. Astfel, rămâne de văzut dacă transferul său mai poate fi realizat de FCSB sau dacă Lukic este deja în drum spre o altă echipă.
Sosit la Universitatea Craiova în vara anului 2024, Jovo Lukic nu a impresionat. Bosniacul a înscris doar două goluri în 31 de meciuri, motiv pentru care formația din Bănie s-a despărțit de acesta după finalul sezonului respectiv. Totuși, în ciuda randamentului scăzut a fotbalistului, cei de la "U" Cluj i-au observat calitățile și au hotărât să îl legitimeze înaintea stagiunii precedente.
Decizia a fost una foarte inspirată, iar Jovo Lukic a marcat 20 de goluri în 39 de meciuri, fiind numit de către LPF cel mai bun jucător al ediției 2025/2026 a SuperLigii. În plus, el a înscris la Campionatul Mondial, a impresionat și în startul noii stagiuni, iar cota sa pe Transfermarkt este de peste patru ori mai mare decât era în urmă cu un an.
  • În total, Lukic, cu o valoare estimată la 2.2 milioane de euro, a marcat 22 de goluri în 42 de partide pentru "U" Cluj.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo