George Pușcaș și-a prelungit contractul cu Dinamo! Anunțul făcut de clubul din Ștefan cel Mare
De Nicu Savin
Publicat 15/09/2026 la 21:54 GMT+3
Atacantul George Puşcaş şi-a prelungit contractul cu echipa de fotbal Dinamo Bucureşti până în 2029, a anunţat clubul, marţi seara, pe pagina sa de Facebook.
George Pușcaș (Sura foto: Facebook Dinamo București)
Credit imagine: Facebook
''Ne bucurăm să anunţăm prelungirea contractului cu atacantul clubului nostru, George Puşcaş, până la 30.06.2029.
Sosit la Dinamo în februarie 2026, George a jucat în total 8 meciuri în sezonul trecut, reuşind să înscrie un gol şi să ofere o pasă decisivă. Pe lângă calităţile sale fotbalistice, George Puşcaş aduce un plus de experienţă în lotul condus de Nuno Campos, fiind un jucător important în cadrul acestuia. Suntem nerăbdători să-l vedem din nou în echipamentul de joc, ajutând echipa şi pe teren'', se arată în comunicat.
George Puşcaş a evoluat de-a lungul carierei sale de jucător la echipe precum Inter Milano, Reading, Palermo, Bari şi Genoa, având peste 140 de meciuri în Serie B cu 42 de goluri marcate şi 84 de meciuri în Championship (liga a doua engleză), cu un total de 17 goluri marcate şi 5 pase decisive.
De asemenea, Puşcaş are un parcurs impresionant şi în cadrul echipei naţionale, având 25 de meciuri şi 18 goluri pentru naţionala U21, şi un total de 46 de selecţii la naţionala mare cu 11 goluri marcate.
Puşcaş nu a jucat niciun meci în acest sezon, după ce a fost supus unei intervenţii chirurgicale la finalul sezonului trecut.
Sursa: Agerpres
Promo
Promo