Iuliu Mureșan, șocat de moartea tragică a lui Gabi Mureșan: "Am tot sperat să se infirme"

Iuliu Mureșan a oferit o primă reacție după moartea tragică a lui Gabi Mureșan, unul dintre cei mai importanți jucători din istoria lui CFR Cluj. Actualul președinte al ardelenilor a spus că nu i-a venit să creadă când a aflat de tragedia petrecută în județul Mureș, mai ales că s-a văzut recent cu fostul fotbalist și acesta era într-o formă fizică de invidiat.

Gabriel Mureșan / Iuliu Mureșan

Credit imagine: Getty Images

Gabriel Mureșan, unul dintre jucătorii emblemă din istoria lui CFR Cluj și fost internațional român, a decedat miercuri la vârsta de numai 44 de ani. Vestea a fost anunțată de Primăria Apold, unde fostul jucător era primar la al doilea mandat.
În anunțul transmis de Primărie nu s-a dezvăluit cauza morții, dar misterul a fost elucidat la scurt timp. Conform autorităților, Gabi Mureșan a murit înecat într-un lac situat în apropiere de localitatea Șaeș, în apropiere de Apold. Echipele de intervenție au reușit să îl scoată din apă pe Gabi Mureșan din apă și au început imediat manevrele de resuscitare, după care fostul jucător a fost transportat la un spital din Târgu Mureș. Din păcate, eforturile medicilor au fost în zadar, iar decesul a fost confirmat la scurtă vreme.

Iuliu Mureșan, devastat de moartea tragică a lui Gabriel Mureșan

Vestea morții lui Mureșan a cutremurat lumea fotbalului românesc. Ionuț Rada, fost coleg cu Mureșan la CFR Cluj, abia și-a găsit cuvintele, iar Iuliu Mureșan a declarat că e șocat și că nu i-a venit să creadă ce s-a întâmplat. Președintele CFR-ului a spus că s-a văzut des cu Mureșan în ultima perioadă, iar acesta era într-o formă fizică excelentă.
"Da, dimineață m-a sunat un prieten, la 7 și jumătate. Nu am vrut să cred că poate fi adevărat, mai ales că l-am văzut recent. A fost la ultimele meciuri ale noastre și era ca o stâncă.
Ca jucător și la fel era și acum. Cred chiar că avea un kilogram mai puțin ca pe vremea când juca, dar arăta, nici nu știu cum să spun, pentru că sunt uluit de cum se poate duce un om, ca o stâncă.
Făcea mișcare, era vânător și foarte, foarte respectat în locul pe care îl conducea. Este o pierdere foarte mare și pentru lumea fotbalului, chiar dacă se îndepărtase puțin, și pentru mișcarea ceferistă mai ales, și pentru oamenii de acolo.
Nu știu ce să mai zic, am tot sperat să se infirme această veste atât de tristă. Dumnezeu să-l odihnească în pace!", a spus Iuliu Mureșan, citat de digisport.ro.
Gabriel Mureșan s-a născut pe 13 februarie 1982 la Sighișoara și s-a făcut remarcat ca fotbalist pentru prima dată la Gaz Metan Mediaș, în sezonul 2004-2005. Ulterior a evoluat doi ani la Gloria Bistrița, iar în 2007 a ajuns la CFR Cluj, club unde a cunoscut cele mai mari performanțe ale carierei. Mijlocașul a făcut parte din echipa care a câștigat primele trofee din istoria clubului, titlul și Cupa României în sezonul 2007-2008.
Mureșan a rămas în Gruia până în 2013, adăugându-și în palmares alte două titluri de campioni, alte două Cupe ale României și două Supercupe ale României.
ADVERTISING
În sezonul 2013-2014 mijlocașul a jucat pentru rușii de la Tom Tomsk, singura aventură a sa în afara României. În 2014 a revenit în Liga 1 și a semnat cu ASA Târgu Mureș, unde a jucat până la retragerea din 2017, cucerind o Supercupă a României.
Gabi Mureșan a jucat 9 meciuri la naționala mare a României, dintre care 5 oficiale. Fostul mijlocaș nu a marcat în tricoul primei reprezentative, dar a oferit două pase decisive.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo