Jovo Lukic a marcat un gol dintr-un unghi imposibil, însă "U" Cluj a pierdut meciul cu Petrolul Ploiești din SuperLiga

Eurosport on Google

"U" Cluj a fost învinsă de Petrolul Ploiești, scor 2-3, în etapa cu numărul șapte din SuperLiga. Jovo Lukic a reușit o dublă, iar primul său gol a fost marcat dintr-un unghi imposibil. Prahovenii au urcat pe locul al 2-lea.

"U" Cluj - Petrolul Ploiești

Credit imagine: Imago

Startul etapei cu numărul șapte din SuperLiga a fost unul cu multe goluri. Vineri, FC Voluntari și Oțelul Galați au remizat, scor 2-2. Mai apoi, "U" Cluj și Petrolul Ploiești s-au întâlnit în Ardeal și cele două au oferit un adevărat spectacol.
Deschiderea de scor a venit destul de repede. În minutul 3, o centrare l-a surprins pe Lefter, mingea nimerind bara. Ulterior, balonul a ajuns la Bran Flores, decarul Petrolului Ploiești marcând cu o execuție simplă din câțiva metri. Mai apoi am asistat la un gol de-a dreptul fantastic.
În minutul 11, Zima a ieșit din careu și a respins cu pieptul. Părea că balonul va ieși în afara terenului, dar Jovo Lukic și-a demonstrat instinctul de marcator și, spre surprinderea tuturor, a șutat dintr-o poziție imposibilă. Mingea a luat efect, a trecut pe lângă Zima și s-a oprit în plasă.
Poziția din care a șutat Lukic (captură de ecran Prima Sport)

Poziția din care a șutat Lukic (captură de ecran Prima Sport)

Credit imagine: From Official Website

Petrolul Ploiești câștigă și urcă pe locul al 2-lea

În minutul 34, Petrolul Ploiești a revenit în față pe tabelă. După o lovitură de colț, balonul a ajuns la Jerdea, acesta șutând din marginea careului, în timp ce Lefter a rămas spectator, astfel că prahovenii au intrat în avantaj la cabine, scor 2-1.
Oaspeții au început foarte bine și repriza secundă. În minutul 49, pe un contraatac, Santos Teixeira a reușit o fază fantastică, driblând tot ce i-a ieșit în cale. El a încercat să îl lobeze pe portar, fotbalistul clujenilor a intervenit, însă mingea a ajuns la N'Lundulu, care a înscris cu toată poarta goală în față.
"U" Cluj a revenit în meci în minutul 55, când Jovo Lukic a bifat dubla. Atacantul bosniac s-a înălțat exemplar la un corner și a trimis balonul în plasă. Deși ardelenii au căutat cu disperare egalarea, dominând finalul jocului, nu s-a mai înscris, iar Petrolul Ploiești s-a impus cu scorul de 3-2.
Echipa lui Cristiano Bergodi rămâne cu 9 puncte și se află pe locul al 10-lea în SuperLiga, însă mai are de disputat și restanța cu CFR Cluj. De partea cealaltă, în ciuda unui golaveraj negativ (7-10), Petrolul Ploiești continuă să impresioneze în startul sezonului și ajunge la 12 puncte, ocupând locul secund grație victoriei de astăzi.
Alătură-te celor Mai mult de 2 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo