Kader Keita pleacă de la Rapid și se află în negocieri cu o altă echipă din SuperLiga

Aventura lui Kader Keita la Rapid se încheie definitiv, însă mijlocașul ar putea să continue să evolueze în SuperLiga. El se află în negocieri cu FC Argeș, echipă care în sezonul trecut s-a calificat în play-off-ul campionatului.

Kader Keita

Credit imagine: Getty Images

Kader Keita a sosit în urmă cu doi ani în România, când a semnat cu CFR Cluj, mai apoi fiind achiziționat de Rapid. Mijlocașul se confruntă cu probleme serioase, având în vedere că va fi judecat pentru omor din culpă, după ce a lovit cu mașina o femeie care mai apoi a decedat.
Probabil având în vedere inclusiv această situație, formația din Giulești a hotărât să se despartă de ivorian, anunțul fiind făcut atât de Marius Bilașco, cât și de Victor Angelescu. Ruperea contractului se va oficializa în zilele următoare, iar Kader Keita negociază deja cu o altă echipă din SuperLiga. Conform Golazo, este vorba despre FC Argeș, formație care în sezonul trecut a evoluat în play-off.
În vârstă de 25 de ani, Kader Keita a debutat în fotbal la Ajaccio B, trecând ulterior pe la Lille B, Westerlo, Sion și Sivasspor. În ianuarie 2024, mijlocașul era achiziționat de CFR Cluj în schimbul sumei de 150.000 de euro, fiind împrumutat ulterior, în februarie 2025, la Rapid și cumpărat în urmă cu un an de formația din Giulești.
Cotat la 1.5 milioane de euro pe Transfermarkt, fotbalistul cu o selecție în naționala Coastei de Fildeș a evoluat în 34 de meciuri în sezonul recent încheiat. El avea contract cu Rapid până în vara anului 2027.

Anunțul făcut de Victor Angelescu cu privire la Kader Keita

În urmă cu mai multe zile, Victor Angelescu spunea că Rapid negociază despărțirea de Kader Keita. El a punctat că este greu pentru jucător să își găsească locul în primul 11 și a confirmat că acesta deja discută cu alte echipe din SuperLiga.
"A avut acea problemă, astăzi (n.r - miercuri) am înţeles că există o şansă să se poată ducă acolo (n.r. - în cantonamentul echipei), dar oricum, aşa cum am şi anunţat, suntem în curs de a negocia rezilierea cu el.
Există şi interes de la alte echipe din ţară. E greu în momentul de faţă, la ceea ce ne-am propus noi, să joace în primul 11. Aşa cum am zis, facem câteva schimbări la echipă. Daniel Pancu a decis, împreună cu Marius Bilaşco şi probabil că vom rezilia în zilele următoare.
Mai avea contract încă un an cu noi. Nu știu să vă spun următoare destinație, dar ştiu că există interes din ţară. Din ce ştiu eu, trebuie să rămână în ţară.
Poate vrea să depună o cerere, dacă nu are loc de muncă, să se ducă în afară să muncească până la urmă. Trebuie să îşi întreţină într-un fel familia. De aia a şi fost lăsat liber, ca să poată să îşi exercite dreptul la muncă", a declarat Victor Angelescu la Prima Sport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo