Lovitură pentru FCSB! Un titular s-a accidentat cu o zi înainte de debutul noului sezon
FCSB debutează astăzi în noul sezon al SuperLigii, de la ora 21:30, împotriva celor de la FC Argeș, pe stadionul Steaua. Cu doar o zi înainte de meci, unul dintre titulari s-a accidentat și ratează debutul în noua stagiune, urmând să nu poată evolua în prima partidă.
Mihai Toma a dezvăluit cum se simte să fie titular la FCSB la 18 ani! "E o presiune foarte mare"
Sursa video: Eurosport
FCSB debutează în noul sezon oficial vineri, 17 iulie, de la ora 21:30, când o va întâlni pe FC Argeș. Marius Baciu a primit o veste proastă chiar înaintea primului meci oficial al sezonului. Mihai Popescu s-a accidentat în timpul unui antrenament și nu va putea fi inclus în lot pentru confruntarea cu FC Argeș, informează Digi Sport.
Deocamdată, clubul nu a oferit detalii privind gravitatea accidentării, astfel că rămâne de văzut cât timp va lipsi fundașul central de pe teren.
Internaționalul român a trecut și în trecut printr-o perioadă dificilă. În octombrie 2025, în timpul partidei România – Austria, câștigată cu 1-0, a suferit o ruptură a ligamentului încrucișat anterior de la genunchiul stâng. Recuperarea a durat aproximativ șase luni, însă revenirea sa a fost una reușită, iar în ultimele luni ale sezonului a fost unul dintre cei mai constanți jucători ai campioanei.
Evoluțiile solide l-au determinat pe oficialii FCSB să-i propună prelungirea contractului. În absența lui Mihai Popescu, cele mai mari șanse să înceapă ca titular în centrul defensivei le are Andre Duarte.

Mihai Popescu
Credit imagine: Getty Images
Cum va arăta FCSB împotriva celor de la FC Argeș
Deși patronul FCSB promitea în această vară o campanie de achiziții de amploare, pentru care era dispus să aloce între 5 și 6 milioane de euro, planurile acestuia nu s-au concretizat în totalitate. Cu doar câteva zile înaintea startului noului sezon, lotul nu a fost întărit așa cum își dorea conducerea.
Până acum, campioana României i-a transferat oficial doar pe Ronny Labonne și Eddy Gnahore, însă sursele susțin că se vor mai face două transferuri.
FCSB va aborda primul meci din campionat cu mai multe absențe importante. Siyabonga Ngezana, Mihai Popescu și David Miculescu sunt indisponibili din cauza accidentărilor, iar situația lui Ofri Arad rămâne incertă, fundașul confruntându-se și el cu probleme medicale.
De asemenea, Joao Paulo nu va fi disponibil pentru această partidă. Fotbalistul beneficiază de o vacanță prelungită, după participarea la Cupa Mondială din 2026.
În plus, antrenorul Marius Baciu trebuie să gestioneze și plecarea lui Darius Olaru. Căpitanul echipei a încheiat colaborarea cu FCSB după șase ani și jumătate, lăsând un gol important în lotul formației bucureștene.
- Cum ar urma să arate FCSB cu FC Argeș: Târnovanu - Labonne, Dawa, Duarte, Pădurariu - Lixandru, Tănase - Politic, Oct. Popescu, Cisotti - Bîrligea
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
FCSB
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4124.png)
2
0
FC Arges
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4422.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)