Marius Măldărășanu a fost aproape de Rapid, dar nu a semnat! "Tot ce discutasem era diferit"

Marius Măldărășanu a dezvăluit un episod petrecut atunci când Rapid era angrenată în diviziile anterioare. El a negociat cu Ovidiu Burcă și Andrei Nicolescu, pe atunci în conducere, cele două părți au ajuns la un numitor comun, însă antrenorul s-a trezit cu un acord oferit diferit față de cel discutat.

Marius Măldărășanu

Credit imagine: Getty Images

Marius Măldărășanu și-a început cariera de antrenor în 2016, când a preluat-o pe Astra II Giurgiu, echipă la care a stat până în 2018, când a ajuns pe banca formației principale a clubului. În acea perioadă, fostul mijlocaș a fost la un pas să devină tehnicianul Rapidului, grupare care încerca să renască și se afla în ligile inferioare.
Recent, Marius Măldărășanu a dezvăluit motivul pentru care nu a mai ajuns în Giulești. În conducerea Rapidului se aflau Ovidiu Burcă, actualul antrenor al lui Sepsi, și Andrei Nicolescu, care între timp a ajuns la Dinamo, unde activează de câțiva ani.
În urma discuțiilor, cele două părți au ajuns la un numitor comun, dar Marius Măldărășanu s-a trezit cu o altă ofertă decât cea discutată. El ar fi avut un salariu mai mic decât la Astra II, iar angajamentul se încheia la finalul sezonului în care Rapid ar fi putut promova în SuperLiga. Astfel, aceste două detalii, printre altele, l-au determinat pe Măldărășanu să considere că nu poate avea încredere în conducere și a refuzat să semneze.

Dezvăluirea făcută de Marius Măldărășanu

Au vrut să înceapă proiectul cu mine... Pancone (n.r. Pancu), Maftei, Nico (n.r. Daniel Niculae), era Ovidiu Burcă în conducere cu Nicolescu, care e la Dinamo acum. M-au sunat, eram la Astra II, m-am dus, m-am întâlnit cu ei, am discutat. Era o nimica toată, nu era vorba de bani sau ceva de genul și, pe urmă, când mi-au trimis contractul, tot ce discutasem era diferit.
Adică, ca să înțelegi un lucru, banii brut, luam mai puțin decât luam la Astra II, ca idee. E vorba de principiu, nu e vorba de sumă, era vorba că nu e în regulă. Pe urmă, era discuția că, dacă eu promovam cu Rapid an de an, eu, pe urmă, terminam contractul exact când urma Liga 1.
Eu, când am discutat, am discutat cu Burcă și Nicolescu. Nu suntem copii... tu, mare avocat, îmi dai mie ca stagiar să fac un contract, tu, pe urmă, îl verifici. Nu pot să mă mai văd cu niște oameni care au încercat niște lucruri aiurea, nu am cum. Au fost rapidiști care m-au criticat, nu au fost de acord… Nu, au fost niște lucruri… Eu ăsta sunt. Vrem să fim corecți? Bine. Dacă nu, asta e viața, caută pe altul", a declarat Marius Măldărășanu, conform Orange Sport.
După trei luni petrecute la Astra Giurgiu, Marius Măldărășanu a stat un sezon la Metaloglobus. Ulterior, el a preluat-o pe Hermannstadt, echipă la care a activat timp de patru ani și jumătate, până în decembrie 2025. Pe parcursul aventurii sale la gruparea sibiană, s-a vehiculat de mai multe ori că ar putea să o preia pe Rapid, unde a evoluat ca jucător între 1998 și 2007.
Alătură-te celor Mai mult de 2 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo