Marius Șumudică a plecat de la Cluj! CFR are în vizor aducerea unui alt antrenor
Eurosport on GoogleSituație incredibilă la CFR Cluj. După ce Neluțu Varga a anunțat sâmbătă că a bătut palma cu Marius Șumudică și că deja pregătește mai multe transferuri dorite de acesta, antrenorul a revenit marți la București, iar șansele ca el să semneze sunt foarte mici! Astfel, oficialii clubului ardelean au găsit o altă variantă de înlocuitor pentru Antonio Folha: Laszlo Balint.
Marius Șumudică
Credit imagine: Getty Images
Apele sunt tulburi la CFR Cluj în aceste zile. Ca și eliminată din cupele europene, având doar trei puncte în SuperLiga și cu probleme financiare serioase, gruparea din Gruia a încasat o nouă lovitură. Marius Șumudică, anunțat ca nou antrenor al echipei, are șanse foarte mici să semneze contractul, în ciuda garanțiilor oferite de Neluțu Varga.
Conform Fanatik, Marius Șumudică a revenit la București și în mare parte s-a răzgândit, având în vedere problemele financiare mari ale clubului. Deocamdată, antrenorul nu a luat o decizie finală, însă șansele ca el să revină la Cluj și să o preia pe CFR sunt foarte mici. Astfel, oficialii s-au reorientat și, în cazul în care nu vor primi un răspuns pozitiv din partea lui "Șumi", vor demara negocierile cu Laszlo Balint. Această variantă ar reprezenta una low-cost pentru ardeleni.
Laszlo Balint a evoluat ca jucător la CFR Cluj între 2005 și 2006, contribuind la parcursul spectaculos al ardelenilor în Cupa UEFA Intertoto. El a început să antreneze în 2010, stând nu mai puțin de patru ani la Unirea Tărlungeni. Următorul său post de principal a fost cel de la Academica Clinceni, iar ulterior a trecut pe la ASA Târgu Mureș, Csikszereda, Sportul Snagov, Metaloglobus, UTA Arad, Universitatea Craiova, Petrolul Ploiești și Oțelul Galați.
- În vârstă de 46 de ani, Laszlo Balint s-a despărțit de Oțelul în luna martie și de atunci este liber de contract. Bilanțul său în antrenorat este de 195 de victorii, 93 de remize și 120 de înfrângeri.
CFR Cluj ar urma să aibă conturile înghețate
Deși Neluțu Varga a dat asigurări că va rezolva situația financiară și chiar a ajuns la un acord cu un nou jucător, Iva Gelashvili, care efectuează astăzi vizita medicală la Cluj, clubul ardelean ar urma să aibă conturile înghețate. Până astăzi, finanțatorul trebuie să achite 850.000 de euro către ANAF, iar dacă nu o va face până la sfârșitul zilei, atunci conturile vor fi blocate, potrivit sursei menționate mai sus.
În încercarea de a aduce bani la echipă, Neluțu Varga voia să obțină un împrumut de la bancă în valoare de cinci milioane de euro, însă nu este clar dacă a avut succes în acest demers. Următorii bani care vor intra în cont sunt cei 900.000 de euro obținuți de pe urma parcursului în Conference League (550.000 pentru atingerea turului al 3-lea și câte 175.000 de euro pentru fiecare rundă preliminară jucat). Aceștia vor fi încasați abia în luna septembrie.
Astfel, scenariul intrării în insolvență pare singurul care ar putea să o salveze pe CFR Cluj și rămâne de văzut ce jucători vor pleca. Pentru a mai redresa clubul din punct de vedere financiar, Neluțu Varga este dispus să dea curs ofertelor primite pentru Cordea, Korenica și Biliboc. Mai trebuie scos în evidență și că Muhar a denunțat unilateral contractul, gest la care ar putea recurge și alți fotbaliști.
Meciuri asemănătoare
Corvinul Hunedoara
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4515.png)
3
0
CFR 1907 Cluj
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/112399.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)