Rapid, a 13-a achiziție a verii! Pancu a luat după el încă un jucător cu care a lucrat la CFR Cluj
De Nicu Savin
Publicat 04/09/2026 la 13:46 GMT+3
Rapid a anunțat pe contul oficial de Facebook înregimentarea lui Sheriff Sinyan, un fundaș central în vârstă de 30 de ani, care a semnat din postura de jucător liber de contract, după ce s-a despărțit de CFR Cluj la finalul sezonului trecut. Daniel Pancu a fost cu siguranță cel care a insistat pentru această achiziție, considerându-l o variantă bună pentru înlocuirea lui Graovac, accidentat grav.
Daniel Pancu
Credit imagine: Imago
La Rapid a existat o adevărată revoluție la nivel de lot în această vară, care încă nu s-a terminat. În timp ce giuleștenii au mai pus pe liber câțiva fotbaliști, în Giulești continuă sosirile. Numărul de achiziții a ajuns la 13, după ce clubul a anunțat venirea lui Sheriff Sinyan, fotbalist cu care Daniel Pancu a lucrat la CFR Cluj în sezonul precedent.
Sinyan a ajuns la CFR Cluj în ianuarie 2025, dar la finalul sezonului trecut contractul i-a expirat și nu i s-a oferit prelungirea. În mod cert, Daniel Pancu a insistat pentru aducerea sa la Rapid, considerându-l o variantă excelentă pentru înlocuirea lui Daniel Graovac, care s-a accidentat grav în meciul cu Petrolul din etapa a 6-a și nu va mai putea juca în acest sezon.
Sheriff Sinyan a semnat cu Rapid, la două luni după ce s-a despărțit de CFR Cluj
Sinyan a semnat cu Rapid până în vara viitoare, existând o clauză prin care înțelegerea se poate prelungi pe încă un sezon.
"Sheriff Sinyan, de astăzi, Rapidist!
Fundașul central gambian a semnat cu clubul nostru un contract pe un sezon, cu opțiune de prelungire.
La 30 de ani și cu o înălțime de 1,88 m, acesta vine în Giulești cu experiență acumulată în Norvegia, Cehia și România, după ce a îmbrăcat tricourile unor cluburi precum Lillestrøm, Molde, Slavia Praga, Odds BK și CFR Cluj.
Acum, urmează Giuleștiul. De aici începe o nouă poveste. Să fie una frumoasă!
Bine ai venit, Sheriff!", au transmis cei de la Rapid pe contul oficial de Facebook.
Născut la Oslo, Sinyan a trecut pe la mai multe academii din Norvegia și a debutat la nivel de seniori la Lillestrom. Înainte să ajungă în România, el a mai trecut pe la Molde, Slavia Praga și Odd. În 2019 a debutat pentru naționala mare a Gambiei, țara părinților săi, pentru care a adunat 12 selecții și a marcat un gol.
Sheriff Sinyan este al 13-lea fotbalist ajuns la Rapid în această vară, al 3-lea cu care Daniel Pancu a lucrat la CFR Cluj în sezonul precedent, după Mohammed Kamara și Ștefan Senciuc.
După ce a debutat cu dreptul în grupele Cupei României, câștigând cu 2-0 contra celor de la Poli Timișoara, Rapid se pregătește de meciul din deplasare cu Oțelul din etapa a 8-a a SuperLigii, programat duminică. După primele 7 runde, echipa lui Daniel Pancu este pe locul 2 în clasament, la egalitate cu Petrolul, dar cu un golaveraj mai bun, și la două puncte în spatele liderului Dinamo. Până la pauza internațională din septembrie - octombrie, Rapid va mai juca două meciuri, ambele acasă, cu FC Voluntari și FC Argeș.
Promo
Promo