Răsturnare de situație! Unde se va juca meciul FCSB - Petrolul Ploiești din SuperLiga

Eurosport on Google

FCSB va reveni în cele din urmă pe Arena Națională în etapa cu numărul 9 a SuperLigii. Inițial a apărut informația că un eveniment organizat pe cel mai mare stadion din România nu va permite disputarea meciului acolo în weekendul 12-13 septembrie, însă oficialii fostei campioane a României au reușit mutarea confruntării pentru luni, 14 septembrie.

FCSB

Credit imagine: Imago

Gestionarea evenimentelor pe Arena Națională a dat naștere la foarte multe discuții. Până acum, FCSB și Dinamo nu au evoluat pe cel mai mare stadion al țării în actualul sezon, iar revenirea acestora era plănuită pentru etapa a 8-a din SuperLiga, atunci când vor avea meci direct.
Doar că cel mai mare stadion al țării continuă să fie indisponibil și astfel s-a ajuns în cele din urmă la varianta organizării derby-ului pe Arcul de Triumf, o arenă cu o capacitate de doar 8.000 de locuri. Pe acest teren a evoluat constant Dinamo în debutul stagiunii, în vreme ce FCSB a trecut și prin Ghencea, iar în weekend va juca la Târgoviște cu UTA Arad.
Revenirea FCSB-ului a fost decalată pentru etapa a 9-a, iar cea a lui Dinamo pentru runda a 10-a. În cursul zilei de astăzi a apărut informația că formația "roș-albastră" nu va putea disputa partida cu Petrolul din weekendul 12-13 septembrie pe Arena Națională, însă în cele din urmă s-a găsit o variantă.

FCSB - Petrolul Ploiești se va disputa în cele din urmă pe Arena Națională

Primăria Capitalei a închiriat Arena Națională pentru un alt eveniment. În weekendul 12-13 septembrie, acolo se va desfășura East European Comic Con, un festival dedicat benzilor desenate, filmelor, serialelor și altor atracții. Ediția din 2025 a avut loc în același punct, însă în acea perioadă echipele bucureștene au evoluat în deplasare.
Astfel, deși se discuta ca meciul dintre FCSB și Petrolul, programat în acele zile, să fie mutat pe un alt stadion, până la urmă confruntarea se va disputa pe Arena Națională, conform informațiilor prezentate la Prima Sport.
Singura variantă era ca partida să se joace luni, 14 septembrie, și se pare că oficialii de la FCSB au ajuns la un numitor comun cu LPF și deținătorii de drepturi TV pentru ca duelul să fie programat la acea dată. Ulterior, în weekendul 19-20 septembrie, Dinamo va debuta la rândul ei pe cel mai mare stadion al țării în actualul sezon. "Câinii roșii" vor primi în etapa a 10-a vizita celor de la Farul Constanța.
Alătură-te celor Mai mult de 2 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo