Transferul lui Bîrligea la Frosinone ar putea pica în ultimul moment! Condiția pusă de FCSB

Eurosport on Google

Daniel Bîrligea a plecat ieri dimineață din România pentru a semna cu Frosinone, echipă nou-promovată în Serie A, la care va avea un salariu de 2,5 ori mai mare decât la FCSB. Înainte ca mutarea să fie anunțată oficial de către italieni, conducerea roș-albaștrilor a dezvăluit că totul ar putea pica în ultimul moment, atacantul fiind nevoit să îndeplinească o condiție clară.

Daniel Bîrligea

Credit imagine: Getty Images

Daniel Bîrligea a făcut ieri dimineață deplasarea în Italia, unde a mers la vizita medicală, fiind așteptat acum să semneze cu cei de la Frosinone. Oficialii nou-promovatei din Serie A s-au înțeles marți cu cei de la FCSB, cărora le vor plăti 1,5 milioane de euro în schimbul atacantului.
Roș-albaștrii ar urma să mai încaseze alte 3,5 milioane de euro dacă echipa va reuși să se mențină în prima ligă din Italia la finalul acestui sezon. Suma totală de transfer va ajunge, astfel, la 5 milioane de euro.
Mutarea nu a fost încă anunțată oficial de niciunul dintre cluburile implicate, iar aseară conducerea celor de la FCSB a anunțat că transferul ar putea pica în ultimul moment, dacă nu va fi îndeplinită condiția pusă de către fosta campioană a României.
Concret, șefii roș-albaștrilor vor ca Bîrligea să își prelungească înțelegerea cu ei cu un an, în caz contrar urmând să nu semneze pentru împrumutul atacantului la Frosinone. Actualul contract al fotbalistului cu FCSB este valabil până în vara anului 2029.

Bîrligea, debut împotriva lui Radu Drăgușin în Serie A

Dacă lucrurile vor merge bine și transferul se va concretiza, atacantul român ar putea debuta în tricoul noii sale echipe chiar la finalul acestei săptămâni.
Daniel Bîrligea, care a fost extrem de emoționat la plecarea din țară, s-a pregătit foarte bine în această vară cu cei de la FCSB, pentru care a adunat deja 8 prezențe în toate competițiile, astfel că este într-o formă bună.
Dacă Massimiliano Alvini va decide să-i dea minute în următorul meci, fotbalistul l-ar putea avea ca adversar pe Radu Drăgușin, Frosinone urmând să joace sâmbătă seară, în deplasare, contra celor de la Fiorentina.

Alătură-te celor Mai mult de 2 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo