Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Suporterii au aflat cum vor putea intra la meciurile de la Euro! Premierul României a făcut anunțul

Andrei Bobeica

Publicat 05/05/2021 la 22:02 GMT+3

Suporterii care vor să meargă la meciurile de la Euro disputate la București au aflat în ce condiții pot intra pe Arena Națională.

Arena Nationala, Bucuresti

Credit imagine: facebook

Premierul Florin Cîțu a anunțat cum vor putea intra fanii la partidele de la Euro, care se vor disputa la București.
”Avem certificat de vaccinare și în România. Vom face Campionatul European în România pentru persoane vaccinate, deci deja există aceste lucruri.
Am spus de la început și am avut discuția cu organizatorii de evenimente – la Cluj, știți foarte bine, m-am întâlnit cu organizatorii celor mai mari evenimente, la București, avem Summerwell la București, și toți au fost de acord că vor să facă aceste evenimente doar cu persoane vaccinate”, a declarat premierul Florin Cîțu, într-o conferinţă de presă.

Național Arena, la 25% din capacitate

La începutul lunii aprilie, Ministerul Tineretului și Sportului a anunțat că partidele de la Euro, jucate la București se vor disputa cu suporteri în tribune. 13000 de spectatori pot intra pe Arena Națională.
"Ministerul Tineretului și Sportului marchează Ziua internațională a Sportului pentru Dezvoltare și Pace printr-o veste îndelung așteptată: meciurile organizate pe teritoriul României în cadrul Turneului Final al Campionatului European de Fotbal EURO 2020 se vor defășura cu spectatori în tribune
Prin aprobarea Memorandumul prezentat de Ministerul Tineretului și Sportului în cadrul ultimei ședințe de guvern, Guvernul României s-a angajat să adopte legislația necesară, astfel încât meciurile din cadrul Turneului Final al Campionatului European de Fotbal Euro 2020 organizate în 2021 pe teritoriul României să se poată desfășura cu prezența în tribune a unui număr maxim de 13.000 de spectatori, reprezentând 25% din capacitatea tribunelor Arenei Naționale.
Decizia Guvernului României este una justificată, pe fondul angajamentelor asumate de România, având în vedere că exista riscul excluderii din circuitul EURO, ca urmare a deciziei UEFA ca toate meciurile din cadrul turneului să se desfășoare cu spectatori, într-un regim controlat și sigur din punct de vedere al sănătății fanilor.
Angajamentele asumate de țara noastră au presupus investiții cu impact pe termen lung, care au sprijinit puternic economia, într-o perioadă dificilă. Dincolo de impactul economic, impactul asupra fenomenului sportiv, prin stimularea interesului public față de practicarea sportului și creșterea bazei de selecție pentru sportul de performanță au reprezentat argumente puternice în favoarea acestei decizii, alături de experiența acumulată cu prilejul organizării EURO 2020, care va permite organizarea, pe viitor, a altor evenimente importante, ceea ce va genera beneficii considerabile de imagine, pe termen lung.", se arată în comunicatul MTS.

Meciurile de pe Arena Națională, la Euro

  • Austria - Macedonia de Nord (13 iunie, ora 19:00)
  • Ucraina - Macedonia de Nord (17 iunie, ora 16:00)
  • Ucraina - Austria (21 iunie, ora 19:00)
  • Optime de finală întrecâştigătoarea Grupei F şi formaţia clasată pe locul al treilea într-una din grupele A, B sau C (28 iunie, ora 22:00).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo