Răducioiu este de părere că antrenorul lui AC Milan, Stefano Pioli, îi va acorda șanse lui Tătărușanu în meciurile din diverse competiții.
„M-a surprins transferul, nu mă așteptam ca Tătăruşanu să devină al doilea portar al lui AC Milan, pentru că venea după un an și jumătate de stat pe bancă. Mi se părea ciudat să rămână pe bancă un jucător cu peste 50 de prezenţe la naţională. Mă bucur că s-a terminat perioada neagră”, a declarat Răducioiu la TelekomSport.

Tătărușanu la AC Milan. Când crede Răducioiu că va primi șanse portarul român

Liga
Barcelona a ajuns să le provoace milă rivalilor: "Sunt madrilist, dar nu îmi place să văd Barca așa"
ACUM 29 MINUTE
”Nu mă surprinde venirea la AC Milan. E de necontestat că va fi numărul doi la Milan. Mă bucur, pentru că eu cred că va juca la Milan, faţă de perioada neagră de la Lyon. Eu cred că Pioli îi va da câte o şansă, în Cupa Italiei, în Europa League, poate ceva în campionat. Cred că va juca în câteva meciuri. Îl apreciez mult, chiar dacă l-am criticat pentru declaraţia la adresa suporterilor români.
E băiat inteligent, nu cred că va face aceleaşi greşeli ca la naţionala României, legat de declaraţiile date. La Milan, fanii au un cuvânt greu. Sper să nu mai facă asemenea greşeli, pentru că-l pot pune într-o imagine proastă, iar el e nou-venit. Trebuie să fie pregătit pentru când îi va cere Pioli să intre”, a precizat Răducioiu.
Romanian Liga I
#BunișiRăi | Radiografia etapei a 9-a din Liga 1! Cine a impresionat și cine a dezamăgit
ACUM 33 MINUTE
Ligue 1
Veste proastă pentru PSG! Lionel Messi va rata partida de mâine cu Metz
ACUM O ORĂ