Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Tătărușanu s-a retras de la naționala României. Adevăratul motiv pentru decizia lui

Cristian Mihală

Publicat 20/11/2020 la 08:29 GMT+2

Ciprian Tătărușanu s-a retras de la echipa națională, iar antrenorul care l-a descoperit este de părere că decizia goalkeeperului lui Milan a fost strâns legată de criticile oamenilor de fotbal din România.

Ciprian Tătărușanu s-a retras de la naționala României

Credit imagine: Eurosport

"Super Tătă" a pus capăt unei cariere internaționale ce s-a tradus în 73 de selecții pentru prima reprezentativă. La nivel declarativ, portarul lui Milan și-a explicat hotărârea prin faptul că a ajuns la o vârstă și i s-a părut firesc să ajute la reconstrucția naționalei prin promovarea unor tineri goalkeeperi în locul său.
Scrisoarea semnată de Tătărușanu nu trebuie nicidecum interpretată în această cheie, e convins Marin Barbu, cel care l-a debutat în Liga 2 pe jucătorul lui Milan la Juventus Colentina, la doar 16 ani și jumătate. În realitate, goalkeeperul s-a săturat de criticile primite din partea oamenilor de fotbal, în contextul în care a fost unul dintre cei mai constanți tricolori.
"Bravo lor! Asta este opera marilor noștri specialiști din fotbal, cei care lună de lună l-au tocat și au dat în Tătărușanu fără nicio jenă. Vă spun eu că el de aia s-a retras. Îl cunosc bine pe Tătărușanu. Acum le place marilor specialiști unde s-a ajuns? Ciprian s-a săturat să tot fie criticat și a decis să își vadă doar de echipa de club și de familia lui. Pentru cei îi mai trebuie tămbălău? Băiatul ăsta a muncit pe rupte ca să ajungă unde a ajuns acum, iar noi trebuia să ne mândrim cu el, nu să îl facem să se retragă", a spus Marin Barbu pentru ProSport.

Cine îl înlocuiește pe Tătărușanu în poarta naționalei?

De ani buni Tătărușanu nu a avut rival între buturi, la prima reprezentativă, deși inițial Pantilimon părea o soluție. În acest moment, nu există o variantă clară pentru Rădoi, orice alegere ar face fiind o adevărată loterie.
"Cu cine o să apărăm acum în preliminariile pentru Mondiale? Voi credeți că o să ne fie mai bine fără Tătărușanu în poartă? Lung jr. s-a retras și el de la națională, iar Lazar de la Astra, deși este un portar bunicel, nu are deloc experiență internațională. Consider că Andrei Vlad este necopt, cu toate că este titular la U 21, iar despre Radu din Italia ce pot să vă spun?
Și el a fost titular la U 21, dar câte ați mai auzit de el după turneul final de anul trecut și cât a mai apărat prin Italia în ultimele luni? Niță? El poate că era o soluție, dar și el nu joacă în Cehia. Dacă venea la FCSB, acum el era înlocuitorul perfect pentru Tătărușanu. Nu știu ce soluții vom avea pentru preliminarii, deoarece suntem cam în pom fără Tătărușanu. Nu o să mai găsim un portar ca el, cu talie, cu reflexe și așa mai departe", a mai spus cunoscutul antrenor.
Program Premier League
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo