Șumudică era la un pas de un sezon istoric în Turcia, cu Gaziantep, însă declarațiile hazardate i-au determinat pe șefii clubului să înceteze colaborarea. Măcar din punct de vedere financiar, această demitere poate fi un plus pentru român, care are ocazia să se întoarcă la Al-Shabab, formație care îl vrea și e gata să îi ofere un salariu mult mai mare decât avea în Turcia. Almowaten.net notează azi că însuși Khaled Al-Baltan, patonul clubului, e tentat de această variantă, iar cadrul pentru ca o întoarcere să aibă loc e unul perfect.
Al-Shabab l-a demis de curând pe Pedro Caixinia, iar în acest moment interimatul e asigurat de Carlos Hernandez. Acesta e un tehnician de perspectivă, dar are doar 36 de ani, iar șeicii nu par dispuși să îi ofere mult credit. Asta pentru că și situația din clasament îi determină să viseze. Al-Shabab e pe doi în Arabia Saudită, la doar 3 puncte de Al Hilal, care traversează o formă teribilă (doar o victorie în ultimele 5 partide). E nevoie să se profite la maximum de forma slabă a lui Al Hilal, dar și a lui Al Ahli, care are două eșecuri la rând, astfel că Șumudică poate fi cartea câștigătoare.

Șumudică nu vrea să se grăbească înainte de a semna cu Al-Shabab

Fotbal
Mai multă tehnologie în fotbal? Ce vrea să aducă Julian Nagelsmann din fotbalul american
ACUM 2 MINUTE
Românul nu s-a grăbit însă să dea un răspuns final, analizând dacă e oportun să meargă în Arabia Saudită. Astfel, pentru a avea o imagine completă a ce se întâmplă în Golf, laviitoarea sa echipă, Șumi l-a contactat pe Răzvan Lucescu. Cel care urmează să îi fie adversar direct în lupta pentru titlu.
"Șumudică l-a contactat pe Răzvan Lucescu pentru a afla mai multe despre atmosfera actuală din jurul clubului", notează ajel.sa, fără a preciza ce l-a sfătuit Lucescu Jr.
Șumudică a fost la cârma lui Al-Shabab în stagiunea 2018-2019, chiar înainte să vină la Gaziantep. A condus echipa în 32 de partide, reușind 16 victorii și 9 egaluri. La clubul din Riyadh e fostul portar al CFR-ului, Arlauskis, dar și fostul internațional argentinian Ever Banega, fost la Valencia, Sevilla și Inter, precum și doi senegalezi în vogă: Alfred N'Diaye și Makhete Diop.
Înainte de a se despărți de Gaziantep, Șumudică însuși a dezvăluit că are o ofertă extrem de tentantă de la fostul club.
"Clubul este Al-Shabab, unde am mai fost. Mi-a făcut o ofertă, negociem, suntem aproape și este șansa să colaborăm foarte curând", spunea Șumudică săptămâna trecută, la Digi Sport, dar la acel moment se părea că e vorba doar de o strategie pentru a primi un salariu mai bun la Gaziantep.

Eurosport 2021 - Dezlănțuim puterea sportului

Premier League
Momentul în care Mark Clattenburg aproape s-a lăsat de arbitraj, după o dispută cu Jose Mourinho
ACUM 41 MINUTE
Liga
Un jucător de la City, înlocuitorul lui Messi la Barcelona! Cine e fotbalistul dorit pe Camp Nou
ACUM O ORĂ