Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ancelotti vs Liverpool, o poveste începută superb acum 15 ani!

Ion Alexandru

Publicat 04/01/2020 la 10:51 GMT+2

Carlo Ancelotti este în premieră protagonist într-un derbi al orașului Liverpool, odată cu venirea sa ca manager la Everton. Și totuși, cu o carieră de peste 25 de ani în fotbalul important din Italia și Europa, precedată de o carieră de 20 de ani ca jucător în aceeeași sferă de influență a fotbalului, italianul în vârstă de 60 de ani are multe amintiri cu echipa Liverpool FC.

Carlo Ancelotti zu Everton?

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Sebi Răducu
Prima înfruntare ca antrenor a venit în urmă cu mai bine de 14 ani. Mai exact, ca antrenor al lui AC Milan a fost protagonist la finala incredibilă a Ligii Campionilor de la Istanbul (25 mai 2005). În fața a peste 69.000 de suporteri adunați pe stadionul Ataturk, cele două echipe au reușit să țină meciul viu mai bine de 120 de minute, dar din păcate pentru echipa lui Ancelotti, fără ca aceasta să ia trofeul.
Cu un prim 11 care-i includea pe Shevchenko, Crespo, Inzaghi, Kaka, Seedorf, Gattuso, Pirlo, Cafu, Dida, Nesta sau Maldini (căpitan), echipa lombardă a impus ritmul în prima repriză. Maldini a deschis scorul în primul minut – devenind cel mai bătrân marcator din istoria finalelor – și a fost continuat de argentinianul Crespo, care a marcat o dublă în ultimele 5 minute regulamentare (39 și 44).
Ancelotti părea că avea trofeul gata luat, dar nu aceeași părere aveau englezii care au reușit probabil cel mai frumos meci din istoria finalelor. Celălalt căpitan de pe teren, Steven Gerrard a dat startul revenirii prin golul marcat în minutul 54, colaborat cu încă două goluri în mai puțin de 10 minute – Smicer (56) și Xabi Alonso (60).
Meciul s-a terminat 3-3 și a continuat cu același scor până la loviturile de departajare, unde jucători experimentați ca Serginho, Pirlo și Shevchenko au ratat și l-au făcut pe Dudek un erou conjunctural și pe Liverpool campioana Europei pentru a cincea oară în istorie. De asemenea, meciul acesta l-a adus pe Rafael Benitez în galeria antrenorilor istorici pentru clubul cormoranilor.
Milan-Trainer Carlo Ancelotti 2005
Pentru Ancelotti revanșa a venit cum se putea mai bine: în același context, în aceeași lună, cu aceeași echipă, în proximitatea spațială a meciului anterior – stadionul Olimpic din Atena, echipa milaneză a câștigat cu 2-1 în fața a 63.000 de spectatori. Pippo Inzaghi a înscris dubla care i-a asigurat victoria echipei italiene cu două goluri la sfârșit de repriză în min. 45 și 82, iar golul de onoare al englezilor a venit de la Kuyt patru minute mai târziu.
Cu opt jucători folosiți la Istanbul (Dida, Nesta, Maldini, Gattuso, Pirlo, Seedorf, Kaka și Inzaghi), Ancelotti a reușit să readucă trofeul Ligii după ce tot el a reușit să facă acest lucru în 2003 – deci la o distanță de patru ani, în același timp fiind chit cu clubul care i-a răpit un trofeu similar în 2005.
După cei opt ani la Milan, Ancelotti a experimentat pentru prima dată o aventură în afara Italiei – tocmai în fotbalul englez și exact la una din rivalele moderne ale clubului din Liverpool – Chelsea Londra. Ajuns în 2009 după momentul Hiddink, care a reușit să ducă echipa aproape de finala Ligii, fiind eliminată greoi de Barcelona în semifinale, italianul a venit pentru prima dată în Anglia ca antrenor.
Ancelotti a lăsat o impresie bună în cei doi ani ca antrenor la Chelsea, deoarece a lăsat clubul într-o situație mult mai bună decât cea de dinainte. Cu Chelsea pe locul 3 la finalul sezonului 2008-2009, Ancelotti avea în față o misiune grea, care s-a dovedit totuși reușită – deoarece a câștigat dubla cupă-campionat în primul sezon – 2009-10. Primul trofeu l-a câștigat cu un punct deasupra lui Manchester și al doilea într-o finală cu Portsmouth, 1-0.
Al doilea sezon l-a terminat cu șansă pe locul 2, deoarece a avut un golaveraj mai bun decât echipa cu care se afla la egalitate de puncte – 71 – Manchester City, dar acest lucru nu l-a asigurat pe patronul rus Abramovich să-l păstreze, plătindu-i o compensație de 6 milioane de lire sterline pentru a-l putea schimba cu Andre Villas-Boas.
În primul sezon (2009-10), Chelsea obținut două victorii cu scor identic, 2-0 atât pe teren propriu, cât și în deplasare. Prima victorie a reușit-o pe 4 octombrie 2009 în fața a peste 41.000 de spectatori stârnși pe Stamford Bridge, cu Anelka și Malouda marcatori, iar Drogba pasator decisiv la ambele goluri.
Cealaltă victorie a venit în penultima etapă (2 mai 2010) pe Anfield în fața a peste 44.000 de oameni, care au văzut golurile lui Didier Drogba și Frank Lampard – actualul antrenor al lui Chelsea. La finalul sezonului, Chelsea a ieșit campioană și Liverpool a terminat pe locul 7, ratând pentru prima dată după mult timp prezența în grupele Ligii Campionilor.
Carlo Ancelotti Chelsea 09/05/2010
În sezonul următor (2010-11), Liverpool a apucat să-și ia revanșa câștigând ambele partide din sezonul de Premier League, aducând din nou la echilibru duelul lor cu Ancelotti început la Istanbul. Ambele victorii au venit fără gol primit, lucru care face munca unui italian mult mai grea, când obiectivul lui imediat este să atace.
Prima victorie a fost adusă pe 7 noiembrie 2010, de dubla lui Fernando Torres pe stadionul Anfield în fața a peste 44.000 de oameni, iar a doua pe 6 februarie 2011 prin reușita lui Meireles de pe Stamford Bridge, unde au reușit să câștige cu un sigur 1-0. La finalul sezonului, Chelsea a terminat pe locul 2, la nouă puncte distanță de campioană, iar Liverpool pe locul 6 – dar a ratat în premieră după o perioadă lungă de timp prezența într-o competiție europeană.
Ca antrenor al lui Real Madrid a reușit să înfrunte atât pe Liverpool, cât și pe Jurgen Klopp, dar ca două entități separate, pentru că germanul se afla în acea perioadă – încă – la Borussia Dortmund.
În ediția 2013-2014, Ancelotti și Klopp s-au întâlnit pentru prima dată ca adversari în Liga Campionilor, în cadrul sferturilor de finală. Contextul de atunci era simplu: Dortmund-ul antrenat de Klopp și Real-ul antrenat de Ancelotti luptau pentru un loc în careul de ași al competiției.
Klopp & Ancelotti
Bătălia a fost intensă, deoarece în manșa tur (2 aprilie 2014), Realul a câștigat cu 3-0 pe teren propriu în fața a 70.000 de spectatori prin golurile lui Bale, Isco și Ronaldo, ca o săptămână după să vadă un Dortmund învingător cu 2-0 prin dubla lui Marco Reus în fața a 65.000 de spectatori adunați pe teren propriu, foarte aproape de aduce meciul în prelungiri sau chiar lovituri de departajare.
Jurgen Klopp and Carlo Ancelotti
În acea ediție de Liga Campionilor, Real a mers până în finala competiției, după o pauză de 12 ani, pe care a și câștigat-o în fața rivalilor locali de la Atletico, cu greu, după prelungiri. De altfel, șansa lui Real a fost un gol marcat în ultimul minut de prelungire dat de arbitru în meci prin Sergio Ramos, care a dus scorul la egalitate, 1-1, Atletico având conducerea din prima jumătate de oră.
În sezonul 2014-2015, în grupa B a Ligii Campionilor, Real Madrid a terminat pe locul 1 în fața lui Basel, Liverpool și Ludogorets, câștigând toate cele șase meciuri de toamnă. Antrenorul cormoranilor la acea vreme era Brendan Rogers.
Primul meci cu Liverpool a adus cu sine și prima victorie – în octombrie 2014, pe Anfield, unde Ronaldo și Karim Benzema cu o dublă au adus cele trei puncte lui Real în fața a 43.000 de suporteri (3-0), iar după două săptămâni, madrilenii au repetat același scenariu, dar doar la un gol diferență prin Benzema care a marcat în minutul 27 în fața a peste 79.000 de oameni.
În acea ediție de Liga Campionilor, Real a mers până în semifinalele competiției, unde a fost eliminată de Juventus – care a pierdut finala în fața Barcelonei, iar Liverpool a ajuns în Europa League, unde a fost eliminată de Beșiktaș Istanbul imediat în șaisprezecimile de finală.
Patru ani mai târziu a venit oportunitatea ca Ancelotti și Liverpool să se întâlnească din nou pe scena celei mai mari competiții – Liga Campionilor, de data ca manager al unui alt club important din Italia și Europa - Napoli. Cu acesta, italianul a reușit să fie la un nivel comparabil, dacă nu la fel de bun ca al englezilor, în formă crescândă de la sezon la sezon – ei fiind câștigătorii ultimei ediții de Liga Campionilor.
Ancelotti v Klopp
Sezonul 2018-2019 a adus o grupă C extrem de disputată și decisă la finalul ultimei etape printr-un detaliu care nu ține neapărat de meciurile directe, cât de performanța echipei în sine. Napoli și Liverpool, alături de PSG și Steaua Roșie Belgrad, făceau parte din a treia grupă a Ligii și luptau pentru o calificare în optimile competiției.
Primul meci a venit pe 3 octombrie 2018, pe stadionul San Paolo din Napoli, unde echipa napoletană a câștigat cu 1-0 în fața lui Liverpool, antrenat acum de Klopp, prin golul lui Insigne din ultimul minut regulamentar în fața a peste 37.000 de spectatori. Englezii și-au luat revanșa în ultima etapă, câștigând pe Anfield la 11 decembrie 2018 cu 1-0, prin golul lui Salah în minutul 34, în fața a peste 52.00 de spectatori.
Calificarea s-a decis la detaliu. Ambele echipe au terminat cu 9 puncte și singura departajare posibilă în acea situație era golaverajul, care era superior echipei britanice, cu 9 goluri marcate și 7 primite. Interesant e că înaintea ultimei etape, Napoli se afla pe primul loc și părea cu cele mai mari șanse și Liverpool la trei puncte diferență pe locul 3, iar în 90 de minute posturile s-au inversat total.
În acea ediție de Liga Campionilor, Liverpool a mers până în finala competiției, repetând performanța din urmă cu an, dar reușind s-o câștige în fața lui Tottenham Hotspur, cu 2-0, iar Napoli a ajuns în Europa League unde a continuat până în sferturi – unde a fost eliminată de finalista Arsenal.
Sezonul curent (2019-2020) a adus din nou cele două echipe la duel, cu alte partenere de grupă – Red Bull Salzburg și Genk în grupa E a Ligii Campionilor. Spre deosebire de situația din urmă cu un an, acum amândouă au reușit să se califice de pe cele două poziții valabile pentru continuare în optimile competiției, iar Ancelotti (deși a fost schimbat la începutul luniii decembrie) a ieșit neînvins cu Napoli din meciurile cu Liverpool.
La fel ca în anul precedent, Napoli a câștigat meciul de acasă cu Liverpool cu 2-0 în prima etapă în fața a peste 38.800 de suporteri adunați pe San Paolo, prin golurile din finalul meciului ale lui Mertens și Llorente din minutele 82 și 90+5. Meciul de pe Anfield a adus un egal, care a fost câștigat de Liverpool în fața a peste 52.100 de suporteri, martori la golurile lui Mertens și Lovren, ultimul egalând cu mai puțin de jumătate de oră înaitne de finalul meciului.
Per total, Ancelotti a strâns în cele 12 meciuri contra lui Liverpool un palmares de 7 victorii, 2 egaluri și 3 înfrângeri (golaveraj 17-9), iar înfrângerile au fost mereu fără gol marcat. Cea mai importantă victorie a realizat-o la Real Madrid (un 3-0 în Liga Campionilor).
De asemenea, împotriva germanului Jurgen Klopp, italianul a fost protagonist în 6 dueluri – 3 victorii, 1 egal și 2 înfrângeri (golaveraj 7-4). De altfel, calificările în aceste cazuri sunt echilibrate ca și deznodământ (prima dată, în 2014 – Ancelotti a mers înainte, apoi în 2018 – Klopp a mers înainte, iar în 2019 – ambii și-au calificat echipele mai departe).
FA CUP
Premier League și Cupa Angliei sunt transmise în exclusivitate în România de Eurosport. Emisiunile Premier League Show și FA Cup Show, produse de către Eurosport România, au loc în fiecare sâmbătă și duminică înaintea partidelor din Premier League și Cupa Angliei. Începând cu 1 ianuarie 2020, canalele Eurosport nu mai sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, din cauza refuzului Telekom de a continua parteneriatul cu noi. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo