După o primă repriză fără goluri pe Riverside Stadium, Middlesbrough, aflată pe locul 16 în Championship, a reușit să deschidă scorul după cursa lui Ashley Fletcher. Servit ideal de Saville cu o pasă în spatele fundașilor lui Spurs, atacantul de 24 de ani l-a învins cu mult calm pe Gazzaniga.
Lucas a restabilit egalitatea după o oră de joc, cu o lovitură de cap la care goalkeeper-ul Mejias Osorio n-a avut reacție. S-a încheiat 1-1, deși formația pregătită de Jose Mourinho a fost alcătuită din mulți jucători de bază, printre care Son, Dele Alli, Alderweireld și Vertonghen.
Fotbal
Napoli - Juventus 2-1. Torinezii sunt pe 16, fără victorie în Serie A. Reacția lui Allegri
11/09/2021 LA 19:53

Mourinho: "Meritam să câștigăm pe final"

La finalul confruntării de pe Riverside Stadium, Jose Mourinho s-a arătat mulțumit de jocul echipei sale. Mai mult, "The special one" consideră că Spurs merita să câștige pe final:
"Când ești condus cu 1-0 de o echipă atât de puternică și organizată din Championship cum este Middlesbrough, trebuie să riști. Mi-a plăcut reacția jucătorilor mei și susținerea suporterilor. Consider că meritam să câștigăm pe final, am jucat mult mai bine. Totuși, n-am avut precizie în fața porții. Asta e, să mergem acasă! Încă avem șansa rejucării.
A fost genul acela de meci în care dacă nu joci cu seriozitate, ambiție și mândrie, poți să pierzi. N-a fost cazul nostru, am luptat până la final și încă avem șanse de calificare.", a spus Mourinho la finalul meciului.
Duelul dintre Middlesbrough și Tottenham se va rejuca pe 14 ianuarie, pe terenul londonezilor.

Cupa Angliei | Iată rezultatele de astăzi:

  • Bristol Rovers - Coventry 2-2
  • Burton - Northampton 2-4
  • Charlton - West Brom 0-1
  • Chelsea - Nottingham Forest 2-0
  • Crewe - Barnsley 1-3
  • Crystal Palace - Derby 0-1
  • Middlesbrough - Tottenham 1-1
  • QPR - Swansea 5-1
  • Sheffield United - AFC Fylde 2-1
  • Liverpool - Everton (azi, ora 18:01)
  • Gillingham - West Ham (azi, ora 20:16)
Începând cu 1 ianuarie 2020, canalele Eurosport nu mai sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, din cauza refuzului Telekom de a continua parteneriatul cu noi. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Premier League
Jose Mourinho a reacționat după revenirea lui Cristiano Ronaldo la Manchester United
29/08/2021 LA 04:18
Premier League
Depay nu l-a uitat pe Mourinho! Olandezul, acid la adresa fostului său antrenor de la Man United
21/08/2021 LA 16:50