Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Surpriză uriașă în Cupa Angliei! Newcastle a fost egalată de un jucător de 40 de ani

Cosmin Cioboata

Actualizat 04/01/2020 la 18:22 GMT+2

Rochdale a obținut un rezultat de egalitate neașteptat împotriva lui Newcastle, în turul 3 din Cupa Angliei, scor 1-1. Un jucător de 40 de ani a reușit golul egalizator în minutul 79, iar conform regulamentului, partida dintre cele două formații se va rejuca pe stadionul St James Park, peste numai 3 zile.

wilbraham goal

Credit imagine: Getty Images

Aaron Wilbraham, atacantul lui Rochdale, a intrat pe teren la începutul reprizei secunde, când Newcastle conducea cu 1-0. Almiron reușise să deschidă scorul în minutul 17, cu un șut violent din interiorul careului.
Cu 10 minute înainte de final, Wilbraham, ajuns la vârsta de 40 de ani, a înscris golul atât de așteptat de suporterii formației din liga a 3-a engleză. Veteranul lui Rochdale a reluat excelent o centrare, cu un șut la colțul scurt.

Performanță extraordinară reușită de Wilbraham

Fostul jucător de la Norwich, Hull și Crystal Palace a reușit un gol extrem de important pentru menținerea echipei sale în competiție. Grație reușitei de astăzi, Wilbraham a ajuns la o performanță impresionantă: a înscris în 22 din ultimii 23 de ani în care a jucat.
Chiar dacă misiunea micuței echipe se anunță aproape imposibilă în rejucarea de pe St James Park (7 ianuarie), golul lui Wilbraham va rămâne cu siguranță unul dintre cele mai importante din istoria recentă a lui Rochdale. Și, cu siguranță, reușita atacantului de 40 de ani reprezintă o nouă demonstrație că, în lumea fotbalului, vârsta este doar un număr.
Începând cu 1 ianuarie 2020, canalele Eurosport nu mai sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, din cauza refuzului Telekom de a continua parteneriatul cu noi. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo