Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Arsenal, criticată de două legende din Premier League, după eliminarea din cupă: "Joacă precum o echipă de amatori"

Eurosport
DeEurosport

Publicat 10/01/2022 la 12:15 GMT+2

Roy Keane și Ian Wright au vorbit despre eliminarea suprinzătoare din Cupa Angliei a trupei lui Arteta cu scorul de 1-0, în fața lui Nottingham Forest, iar cei doi nu au avut milă de "tunari" în declarațiile acordate celor de la ITV Sport.

Alex Lacazette of Arsenal during the Emirates FA Cup Third Round match between Nottingham Forest and Arsenal at City Ground

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Andrei Nicolae
Legendele fotbalului englez au criticat jocul dezamăgitor arătat de londonezi, care nu au reușit să dea un șut pe spațiul porții în fața unei echipe din eșalonul secund. Arsenal nu a reușit să fie amenințătoare pe atac, deși a avut la mijloc jucători precum Saka, Martinelli sau Odegaard, care ar fi trebuit să facă diferența în momentele cheie. Nottingham Forest s-a impus cu 1-0 după un gol marcat de Lewis Grabban în ultimele 10 minute ale partidei.
Echipa de pe Emirates a purtat un echipament complet alb, în scopuri suținerii unei cauze umanitare, însă prestația oferită de băieții lui Arteta i-a permis lui Keane să facă o glumă pe seama tricourilor "tunarilor":"Arată ca Real Madrid, dar joacă precum o echipă de amatori. Au jucat foarte slab. Viteza paselor, deciziile luate. Foarte…slab.", declara la pauza meciului legenda lui United pentru ITV Sport.

Cupa Angliei | Arsenal a fost eliminată de Nottingham Forrest

Keane a vorbit și despre atitudinea jucătorilor aflați pe teren, care au cedat prea devreme în viziunea sa: "Iei în considerare că au jucat foarte bine în fața lui City săptămâna trecută. Dar au pierdut meciul. Încă este un joc moale. Nu au arătat nicio prezență, nu au venit aici spunând că ei sunt Arsenal și că au venit să câștige. Desigur, este o stare bună în jurul clubului, însă asta e un mare dezavantaj."
Ian Wright, legendă a clubului Arsenal, a fost de acord cu declarațiile colegului său de generație și a vorbit și despre episodul creat de Nuno Tavares. Jucătorul portughez nu l-a impresionat pe Arteta și a fost schimbat în prima repriză, iar fundașul a fost foarte supărat de modificarea făcută de antrenorul său. "A fost o prestație foarte slabă. [Nuno Tavares] A început foarte slab cu acea pasă în spate. Iese de pe teren, își aruncă mănușile pe jos, cred că nu este antrenorul potrivit la care să se manifesteze așa. Lipsa de respect pe care o arată nu este ceva ce o să îi placă lui Arteta, nu ar trebui să se poarte așa după cum a jucat.", comenta Wright chiar în momentul schimbării efectuate de Mikel Arteta.
Arsenal se pregătește de prima manșă a semifinalei Cupei Ligii Angliei, când o va întâlni pe Liverpool, în speranța de a spăla rușinea creată de meciul cu Forest.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo