Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Gerrard, săgeți aruncate către fanii lui United! Antrenorul nu fost deloc impresionat de atmosfera de pe Old Trafford

Eurosport
DeEurosport

Publicat 11/01/2022 la 16:50 GMT+2

Aston Villa și Manchester United s-au întâlnit aseară pe Old Trafford în Cupa Angliei, iar gruparea lui Steven Gerrard a fost învinsă la limită, cu scorul de 1-0. Antrenorul celor de la Villa a dezvăluit după meci că huiduielile fanilor lui United nu au avut niciun efect asupra sa și că nu a simțit presiunea pusă de suporteri în vreun moment.

Rangers manager Steven Gerrard

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Andrei Nicolae
Steven Gerrard nu a uitat trecutul său din tricoul lui Liverpool și nu a ezitat să își atace subtil foștii rivali din Premier League, după finalul partidei. Echipa legendei "cormoranilor" a avut multe momente în care a dominat jocul, însă golul rapid marcat de McTominay a decis soarta partidei din Cupa Angliei.
Managerul englez a acordat după încheierea meciului un interviu, în care a fost întrebat atât de prestația jucătorilor săi, cât și despre atmosfera de pe "teatrul viselor".
"A fost un meci bun, o atmosferă bună, dar în ceea ce privește primirea mea [pe stadion], nu a avut niciun efect asupra mea. Au fost foarte tăcuți. Am fost pe stadioane mai gălăgioase decât acesta."
Citește și:
Gerrard a luat pulsul stadionului încă dinainte de startul partidei, când s-a întors la peluza Streford End după ce a ieșit din tunel și a privit sfidător fanii lui United timp de câteva secunde. A fost prima partidă a legendei lui Liverpool în fața lui United în calitate de antrenor, iar prestația echipei sale a fost una mulțumitoare.
Villa a avut două goluri anulate în repriza secundă, în urma intervențiilor VAR, însă și United a avut câteva momente în care ar fi putut tranșa partida."Diavolii roșii" o vor întâlni în faza următoare a competiției pe Middlesbrough.
Gerrard are ocazia să își ia revanșa în fața echipei lui Rangnick chiar în weekend, în confruntarea din Premier League de pe Villa Park.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo