Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Liverpool - Manchester City 3-2 | "Cormoranii" sunt în finala FA Cup, după o primă repriză de vis

Nicu Savin

Publicat 16/04/2022 la 19:24 GMT+3

Liverpool este prima finalistă din FA Cup, după ce a trecut de Manchester City cu 3-2, într-un meci jucat pe Wembley. Rezultatul se datorează în special prestației excelente a echipei lui Klopp din prima repriză, scorul pauzei fiind 3-0.

Manchester City and Liverpool's players argue following Manchester City's Brazilian midfielder Fernandinho's tackle on Liverpool's Senegalese striker Sadio Mane during the English FA Cup semi-final football match between Liverpool and Manchester City at W

Credit imagine: Getty Images

La numai o săpătmână de la remiza spectaculoasă din Prmeier League (2-2), Liverpool și Manchester City s-au aflat din nou față în față, de data aceasta în prima semifinală din FA Cup, competiție în care egalul era scos din ecuație.
Liverpool a făcut o primă repriză fantastică, tabela arătând la pauză un neverosimil 3-0. Balul a fost deschis de Konate, în minutul 9. Fundașul francez a marcat după un corner executat de Robertson, ajungând la 3 meciuri consecutive cu gol marcat pentru echipa lui Klopp ( a înscris în ambele meciuri cu Benfica din Champions League, iar în meciul cu City de săptămâna trecută nu a jucat).
Mane a făcut 2-0 în minutul 17, profitând de o eroare monumentală a lui Zackary Steffen, americanul care l-a înlocuit pe Ederson în poarta "cetățenilor". Senegalezul a reușit dubla în minutul 45, cu un voleu superb din interiorul careului, după o pasă a lui Thiago Alcantara.
Acesta a fost golul cu numărul 9 marcat de Mane contra lui City în carieră. Numai împotriva lui Crystal Palace a mai reușit senegalezul să marcheze de mai multe ori (13).

Liverpool - Manchester City 3-2 | "Cormoranii", în finala FA Cup după 10 ani

City a revenit în joc încă din startul reprizei secunde, Grealish înscriind în minutul 47 în urma unui assist semnat de Jesus. Echipa lui Guardiola a făcut tot posibilul să se apropie și mai mult pe tabelă, dar Liverpool a gestionat foarte bine meciul, cel puțin până în ultimele minute.
Bernardo Silva a încins finalul cu un gol marcat în minutul 90 și chiar dacă a urmat un forcing de câteva minute la poarta lui Alisson, echipa lui Guardiola nu a mai avut puterea să trimită meciul în prelungiri. S-a terminat 3-2 pentru Liverpool și echipa lui Klopp își așteaptă adversara din finala FA Cup, care va fi stanilită duminică, în urma duelului dintre Chelsea și Crystal Palace.
Liverpool a câștigat de 7 ori în istorie Cupa Angliei, dar nu a mai pus mâna pe trofeu din 2006, când s-a impus dramatic, la penalty-uri, contra lui West Ham United. Ultima finală jucată de "cormorani" datează din 2012, când echipa antrenată la acea vreme de Kenny Dalglish pierdea cu 2-1 în fața lui Chelsea.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo